Proprietarii privați de terenuri, arătați cu degetul pentru amenda Gărzii de Mediu

deseuri1

Amenda pe care Garda de Mediu a aplicat-o recent Primăriei Lugoj pentru deșeuri abandonate a fost contestată de administrația locală, pe motiv că este vorba de terenuri private.

Săptămâna trecută, între 22 și 24 martie, comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș au efectuat un control pe raza municipiului Lugoj, care s-a lăsat cu o amendă de 145.000 de lei.

Legat de acest subiect, primarul interimar Bogdan Ștefan Blidariu a precizat că este vorba despre terenuri private de pe raza municipiului Lugoj: „În cursul săptămânii trecute, am avut control de la Garda Națională de Mediu, respectiv Comisariatul Județean Timiș, care au făcut verificări cu privire la îndeplinirea măsurilor lăsate în trecut de comisarii gărzii de mediu. Au fost identificate deșeuri abandonate pe terenuri proprietate privată – subliniez acest aspect – de pe raza municipiului Lugoj. După cum s-a anunțat, sancțiunea este în cuantum total de 145.000 lei, dar conform legislației, suma pe care ar trebui să o achite Municipiul Lugoj e de 35.000 de lei. Aceasta este amenda. Reprezintă jumătate din minimul care se aplică pentru cele două sancțiuni”.

CITEȘTE ȘI: Mizeria costă! Amendă de 145.000 de lei pentru Primăria Lugoj!

Primarul interimar mai spune că acolo unde s-au aplicat în trecut amenzi, acum n-au mai fost găsite gunoaie: „Pe locația pe care am primit sancțiunea anterioară, cea de lângă balastiera de pe centura ocolitoare a municipiului Lugoj, nu au mai fost găsite deșeuri. Comisarii au considerat că au fost duse la îndeplinire măsurile prevăzute la controlul anterior. La fel, au fost îndeplinite măsurile privind zona Tapia – Măguri, unde aceiași proprietari privați și-au curățat terenurile de deșeuri”.

De data aceasta, s-au găsit deponee ilegale de deșeuri în zona Mondial – Bocșei.

„Am primit această sancțiune și împreună cu colegii juriști, studiem posibilitatea contestării cuantumului amenzii. Poate era posibil doar un avertisment!”, spune primarul interimar.

Proprietarii terenurilor nu sunt scutiți de răspundere

Bogdan Ștefan Blidariu afirmă că Primăria Lugoj a notificat persoanele fizice și juridice, proprietari ai terenurilor, prin care li se solicită să salubrizeze terenurile deținute în zona Herendești – Bocșei.

„Menționez că administrația municipiului Lugoj a aplicat până acum numeroase amenzi proprietarilor din zona respectivă. De exemplu, este o societate comercială care a plătit 25.000 de lei. Noi am considerat că e suficient să notificăm și să amendăm proprietarii terenurilor, iar comisarii Gărzii de Mediu consideră că noi avem obligația să și salubrizăm acele terenuri, care nu ne aparțin și, în ultimă instanță, să solicităm returnarea sumelor pe care le cheltuim. Acest aspect va fi studiat de colegii juriști în zilele următoare”, mai spune Blidariu. Termenul de plată al amenzilor este până la 30 aprilie.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/