Proprietarii magazinului Bega, despre parcarea pentru care primăria cere în instanță 11 milioane lei: Sumele nu pot fi justificate

parcare bega3

Bega Turism, firma deținută de frații Cristescu, a reacționat după ce Primăria Timișoara a anunțat că a solicitat în instanță recuperarea unui prejudiciu de 11 milioane lei pentru utilizarea parcării de la magazinul Bega, din centrul orașului, în mod ilegal timp de mai mulți ani.

Frații Cristescu, proprietarii centrului comercial Bega, au reacționat după ce Primăria Timișoara a luat decizia de a acționa în instanță firma pe care o dețin, Bega Turism, pentru faptul că ar fi utilizat în mod ilegal parcarea magazinului, timp de mai mulți ani. Așadar, primăria vrea să recupereze un prejudiciu de 11 milioane de lei. Pe acest teren, instituția dorește să realizeze o parcare multietajată, fiind lansată licitația pentru proiectare.

Pe de altă parte, Bega Turism SA arată, prin intermediul unui comunicat de presă, că nu ar fi utilizat parcarea în mod ilegal.

Această parcare a fost construită pentru a deservi magazinul BEGA, deschis în anul 1975, și a fost administrată în mod legal, cu bună credință, în toată perioada de la edificarea clădirii și până la predarea terenului către municipalitate, în urma pronunțării sentinței definitive la care Primăria Timișoara face referire. Parcarea cu plată a funcționat perfect legal, de la momentul constituirii ei, în anul 2016 (moment la care se înregistra un an de la intabularea terenului, în urma obținerii Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în discuție) și până la apariția deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, de la finele anului trecut. Mai mult, societatea BEGA Turism SA și-a exprimat, la scurt timp după momentul dobândirii Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului parcării și intabularea acestuia, dorința de a amenaja aici o parcare supraetajată, demers care a fost blocat de municipalitate. Acționând cu bună credință, în momentul în care societatea BEGA Turism SA a luat act de notificarea Primăriei Timișoara cu privire la sentința definitivă și executorie a Instanței Supreme, la data de 16 ianuarie 2023, a procedat de îndată la predarea terenului reprezentând Parcarea BEGA, procesul verbal de predare / primire a terenului făcându-se cu data de 1 februarie 2023, după întrunirea tuturor etapelor birocratice necesare”, susțin reprezentanții societății.

Mai mult, Bega Turism SA precizează că până luni, 29 mai, nu are cunoștință de nicio notificare sau acțiune în instanță a Primăriei Timișoara cu privire la solicitarea de daune legate de utilizarea parcării.

Totodată, apreciem că sumele vehiculate nu pot fi justificate în mod legal, deoarece Primăria Timișoara nu a avut niciun drept legal asupra parcării, până în momentul pronunțării hotărârii Înaltei Curți 5499 din 16.11.2022”, se mai arată în comunicat.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/