Asociaţia Bike Attack Reşiţa, în parteneriat cu Serviciul Salvamont Caraş-Severin, continuă acțiunea „Voluntar-Hoinar” demarată în șapte mai.
În perioada șapte mai, până în 15 iunie, Bike Attack organizează, sub deviza „Voluntar-Hoinar”, o serie de acțiuni cu rolul de a crește interesul tinerilor cărășeni pentru natură și pentru problemele de mediu cu care se confruntă județul Caraș-Severin.
„Voluntar-Hoinar” și-a propus să demareze o campanie de informare a tinerilor liceeni din Reșița și o etapă de refacere a traseelor turistice din Parcul Național Semenic-Cheile Carașului, zona Gărâna – Semenic. Astfel, în cadrul „Săptămânii Voluntariatului”, a fost deschis un nou traseu ce leagă satul Gărâna de Semenic, ceea ce înseamnă că se pot realiza excursii circuit între cele două localități montane.
Acțiunea asociației Bike Attack este demnă de lăudat, fiind printre puținele asociații de voluntariat care încearcă să educe tinerii cărășeni în spiritul iubirii pentru natură, al ocrotirii mediului înconjurător, formând o gândire ecologică în rândul noii generații.
„Pe lângă componența educativă evidentă, faptul că implicăm tinerii în acţiuni de promovare și dezvoltare a turismului durabil în zona noastră asigură o continuitate a acţiunilor pe care asociaţia noastră le realizează deja de mai multă vreme” a declarat Cătălin Gavrilă, preşedintele asociaţiei Bike Attack Reşiţa.
[…] Express de Banat ne aduce în prim plan o frumoasă acţiune de voluntariat , a celor de la BikeAttak Reşiţa … din păcate insuficient popularizată chiar şi de […]