Proiecții de film la Timișoara, în pregătirea noii ediții a Festivalului „Ceau, Cinema!”

proiectie film

Organizatorii Festivalului „Ceau, Cinema!” anunță că vor organiza câte două proiecții de film lunare la Timișoara, în pregătirea noii ediții a evenimentului care se va desfășura în vară. Seria de proiecții va începe miercuri, la Faber, cu filmul „Un erou”, premiat la Cannes anul trecut.

Timișorenii sunt invitați la proiecții de film. Asociațiile Marele Ecran și Pelicula Culturală, care organizează Festivalul „Ceau, Cinema!”, anunță că vor organiza câte două proiecții de film lunare la Timișoara, în pregătirea ediției cu numărul nouă a evenimentului.

La unele dintre ele vor fi prezenţi şi invitaţi speciali. Majoritatea filmelor vor fi arătate în avanpremieră, cu sprijinul distribuitorilor locali. Credem că avem nevoie mai mult ca oricând de această legătură prin filme, cu atât mai mult cu cât există perspectiva redeschiderii unor cinematografe în oraş”, au informat reprezentanții celor două asociații.

Seria de proiecții va începe cu „Un erou” (“A Hero”), noul film al cunoscutului cineast iranian Asghar Farhadi, câştigător al Grand Prix la Festivalul de la Cannes în 2021. Va putea fi văzut pe 9 martie, la Faber, iar biletele pot fi achiziționate deja, de la faţa locului, la prețul de 15 lei.

A doua proiecţie va fi cu filmul românesc „Imaculat” (2021), de Monica Stan şi George Chiper-Lillemark, câştigător al premiului pentru cel mai bun debut la ediţia de anul trecut a Festivalului de la Veneţia, unde a fost prezent în secţiunea Giornate degli Autori. Filmul va putea fi urmărit pe 23 martie, începând cu ora 19.00, tot la Faber. Biletele vor fi puse la dispoziție începând cu săptămâna viitoare.

Imaculat” va fi prezentat în premieră la Timișoara. Vor participa regizoarea Monica Stan și actrița Ana Dumitrașcu, care joacă rolul principal, cele două susținând o sesiune de Q&A”, au transmis organizatorii.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/