Proiectele culturale care primesc finanțare din bugetul local în contextul TM2021. Lista completă după jurizare

Peste 50 de proiecte culturale primesc finanțare nerambursabilă de la Primăria Timișoara, prin Casa de Cultură, în contextul Timișoara –Capitală Culturală Europeană. Autoritățile locale au pus la bătaie, în acest prim apel, suma de 3 milioane de lei. Comisia formată din dispoziția primarului a finalizat jurizarea. 

În total au fost depuse 74 de proiecte, dintre care 21 nu au îndeplinit punctajul suficient sau au fost descalificate de la buget. Alte două proiecte au fost retrase. Comisia care a jurizat proiectele, formată din 9 persoane, face parte din centrul nou înființat care administrează proiectul Timișoara – Capitală Culturală Europeană. Rezultatele concursului de dosare pot fi contestate până în 28 august, la ora 12, urmând ca afișarea informațiilor finale să aibă loc în aceeași zi.

Ce proiecte culturale obțin finanțarea de la bugetul local?

Cea mai mare sumă alocată merge spre Fundația Județeană pentru Tineret Timiș cu proiectul „Analogic” – 184.560 lei. Alți 147.000 lei vor fi folosiți pentru Festivalul Urban, organizat în perioada 01.10-15.12 de Asociația Festivaluri pentru Tineri. Asociația Documentarelor primește 149.940 lei pentru Rod Festival – Zilele Recoltei Cinematografice, iar Fundația Kalina primește 159.130 lei pentru Kunsthalle Bega, sezon expozițional toamnă 2020. Lista tuturor proiectelor culturale care obțin finanțare nerambursabilă poate fi vizualizată aici.

Consilierii locali au aprobat înființarea noului centru care administrează proiectul Timișoara – Capitală Culturală Europeană la mijlocul lunii iulie. Centrul funcționează cu șase angajați: director, director adjunct, contabil-șef, doi economiști și un consilier juridic.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/