Proiect pilot de un milion de euro pentru asistență medicală la sat!

Europarlamentarul Victor Negrescu a anunțat astăzi la Reșița lansarea unui proiect pilot, foarte valoros, de altfel, prin care se poate îmbunătăți asistența medicală a pacienților din mediul rural.

De altfel, înainte de conferința de presă pe care a susținut-o, social-democratul a participat la o întâlnire cu toți primarii PSD din Caraș-Severin, dar și cu conducerea la vârf a partidului, cărora le-a prezentat oportunitățile de finanțare, prin transmiterea directă a proiectelor la Comisia Europeană, pentru a obține bani pe proiectele pe care le dezvoltă.

Pentru asistența medicală în mediul rural însă nu există finanțare de la bugetul Uniunii Europene în prezent, ceea ce a determinat lansarea unui proiect pilot.

„Am reușit să obțin o finanțare de un milion de euro printr-un proiect pilot, care să asigure o finanțare pentru serviciile medicale din mediul rural. Acesta va demara în lunile care urmează. Comunitățile din mediul rural, din Caraș-Severin, se pot înscrie pentru acest proiect pilot și primesc niște indicatori care stau la baza unei finanțări. Practic, vom asigura îmbunătățirea serviciilor medicale din mediul rural, iar dacă proiectul pilot își atinge obiectivele vom beneficia de o finanțare ulterioară de 3 milioane de euro și va genera, în premieră, o linie de finanțare a sănătății din mediul rural pentru toate comunitățile care pot să aplice pentru această linie. Nu există în prezent o linie de finanțare pentru mediul rural și acest proiect pilot o poate genera, a spus europarlamentarul Victor Negrescu, în cadrul conferinței de presă pe care a susținut-o astăzi.

Așadar, comunitățile locale din mediul rural pot aplica pentru a face parte din acest proiect. Practic, în cadrul acestuia vor fi tatonate mai multe soluții oferite de specialiști, astfel încât beneficiarul final, pacientul, să aibă parte de un sistem medical performant chiar și la sat. În plus, proiectul mai prevede dotarea cu echipamente medicale a cabinetelor din mediul rural.

Banii, direct de la UE
De altfel, social-democrații încearcă să îi convingă pe edilii din Caraș-Severin că aplicarea de proiecte direct la Comisia Europeană îi poate salva de birocrația din țară şi le poate aduce bani în plus. Asta, pentru că lucrurile sunt mult mai simple la Bruxelles, acolo unde documentația nu este atât de stufoasă ca cea a agențiilor din țară, prin care se gestionează fondurile europene. În plus, banii disponibili sunt de 5 ori mai mulți. Site-ul lansat de Negrescu însă, www.granturieuropene.ro, stă la dispoziția tuturor primarilor din Caraș-Severin, nu doar a celor PSD, a dat asigurări europarlamentarul.

„Legătura directă cu Bruxelles-ul, fără agențiile din țară, nu poate fi doar benefică autorităților locale, a concluzionat președintele PSD Caraș-Severin, Ion Mocioalcă.

La Comisia Europeană sunt deschise 800 de linii de finanțare, dintre care 300 sunt pentru autoritățile publice locale. Suma pusă la dispoziția aplicanților se ridică la 35 de miliarde de euro.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/