Asociația Nevo Parudimos va forma 5 tineri de etnie romă din România să devină militanți împotriva discursului instigator la ură, în cadrul unui amplu proiect internațional sub egida rețelei ERGO. Aceștia la rândul lor vor instrui câte cinci tineri europeni să monitorizeze discursurile de ură în mass-media online și să raporteze cazuri de discursuri de ură către companii IT.
Proiectul PECAO este finanțat pe baza acordului nr. 875137 – PECAO între Uniunea Europeană și Stichting ERGO Network.
Acesta își propune să contracareze discursul de ură antigypsist din mediul online prin colaborarea cu tinerii, folosind o combinație de educație și monitorizare de la egal la egal.
Potrivit Agenției pentru Drepturi Fundamentale, 1 din 3 romi sunt victime ale hărțuirii, iar 20% dintre non-romi nu ar dori să aibă un coleg de etnie romă. Așa cum a fost identificat în Comunicarea CE „Revizuirea la jumătatea cadrului UE pentru strategiile naționale de integrare a romilor” (2017), antigypsismul depășește noțiunea legală de discriminare. În esență, antigypsismul este cauza principală a excluderii romilor. Are multe dimensiuni și manifestări diferite, inclusiv discursul de ură în narațiuni publice, mass-media și politice, stereotipuri exprimate, infracțiuni de ură, discriminare în școală, la angajare, în sistemul de sănătate etc.
Obiectivele proiectului:
1. Creșterea gradului de conștientizare a tinerilor din cinci țări cu privire la impactul negativ al discursului de ură asupra romilor și a importanței raportării discursului instigator la ura antigypsism online.
2. Instruirea tinerilor romi ca educatori și pentru împuternicirea acestora să monitorizeze și să raporteze discursurile de ură din mediul online
3. Să pledeze pentru politici anti-discriminare care să țină seama de sfera online, precum și de antigipsism ca motivație părtinitoare.
4. Creșterea gradului de conștientizare a altor părți interesate despre discursul de ură antigypsyist în mass-media online
Proiectul are cinci parteneri și presupune, în ansamblu, următoarele activități:
– Curs de formare pentru 25 de educatori de etnie romă
– Cel puțin 75 de activități de educare de la egal la egal pentru a sensibiliza impactul negativ al discursului de ură antigypsyist și pentru a sprijini tinerii în recunoașterea și raportarea acestuia.
– Monitorizarea media online, rezultând 5 seturi de date naționale de cel puțin 150 de cazuri și raportarea a cel puțin 50 de cazuri/ partener.
– 5 rapoarte naționale de monitorizare și un raport de sinteză
– Activități de advocacy la nivel național și UE
– Campanie de social media și alte activități de comunicare
– Dezvoltarea unui set de instrumente practice pentru combaterea discursului de ură online
Impactul preconizat al acestui proiect:
– Număr mai mare de cazuri raportate de discursuri de ură
– 5 seturi de date naționale de cel puțin 150 de cazuri de discursuri de ură online
– Creșterea gradului de conștientizare a impactului negativ al discursului de ură antigypsyist în rândul tinerilor
– Creșterea încrederii în sine și a abilităților educatorilor
– Cunoștințe sporite despre recunoașterea și raportarea discursului de ură antigypsyist între grupurile țintă
– Îmbunătățirea orientărilor și politicilor de autoreglementare pentru combaterea discursului de ură
– O mai bună colectare a datelor dezagregate în funcție de etnie și sex, pentru a permite analiza tendințelor de către statele membre.
– Condamnarea mai puternică a discursului de ură antigypsyist în discursul public.
– Narațiuni mai pozitive promovate de tineri online pentru a combate discursul de ură.
Proiectul se bazează pe succesele altor proiecte ale UE în domeniu. Exercițiul de monitorizare al DG Justice „Codul de conduită pentru combaterea discursului ilegal de ură online” de exemplu, a înregistrat rezultate foarte positive. Prin urmare, ne propunem să încurajăm mai multe persoane să utilizeze aceste instrumente de raportare și să sensibilizăm că este posibil să se elimine conținutul antigypsyist.