Proiect imobiliar controversat, lângă o veche biserică ortodoxă din Timișoara. Consilierii locali au respins PUZ-ul

Aleșii locali ai Timișoarei au respins prin vot PUZ-ul pentru proiectul imobiliar Oglinda din Piața Crucii. Potrivit acestui proiect, un cartier de blocuri ar fi urmat să fie ridicat între case, pe locul fostei fabrici Oglinda, lângă una dintre cele mai vechi biserici ortodoxe din Timișoara, construită în 1894. 

Răzvan Negrișanu, președintele comisiei de patrimoniu din CL Timișoara, spune că a studiat documentația proiectului și că aceasta este controversată, motiv pentru care USR-PLUS nu susține acest PUZ.

„Legat de partea tehnică, demersurile începute de beneficiar au demarat cu o soluție ambițioasă taxată de societatea civilă și de instituțiile care au emis ulterior avize. În forma actuală, proiectul e produsul unor negocieri. Pe partea procedurală și partea legislativă există unele vulnerabilități. Acest PUZ a debutat oficial în 2017 cu un certificat de urbanism în baza căruia s-a obținut un aviz de oportunitate, baza de pornire pentru orice documentație de tip PUZ, iar acest aviz e legat indisolubil de certificatul de urbanism. În mai 2019 a expirat acest certificat, deci și avizul de oportunitate. Beneficiarul obține un nou certificat de urbanism în februarie 2020. (…) Avizul de oportunitate nu a mai fost înnoit, ceea ce înseamnă că însuși fundamentul PUZ-ului, care stabilește oportunitatea investiției, este un document expirat.”, a explicat Negrișanu.

Potrivit lui, o altă problemă identificată cu privire la acest proiect ține de procedura transparenței.

„Eu sunt conștient de eforturile depuse de beneficiar (…), dar vreau să subliniez un principiu după care cred că ar trebui să ne ghidăm: să nu încurajăm perpetuarea unor PUZ-uri care au anumite vicii de procedură. Rugămintea mea către beneficiar e să reia această procedură, să asigure transparența și să realizeze medierea cu societatea civilă.”, a mai spus Negrișanu.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

La rândul său, liberalul Simion Moșiu spune că medierea între beneficiar și locuitorii din zonă s-a tot încercat în ultimii ani. 200 de oameni au semnat, spune Moșiu, că sunt deranjați de ridicarea unui complex imobiliar între case.

„(…) Nu sunt destule locuri de parcare, străzile se vor aglomera, spațiile verzi… nu mai vorbim. Nu e doar un viciu de procedură. De doi ani se forțează niște chestiuni care sunt la limita legalității. Despre asta este vorba.”, a spus Simion Moșiu.

Proiectul cu privire la cartierul de blocuri care urma să fie ridicat în zona Pieței Bisericii a fost contestat și de Mitropolia Banatului. Argumentul a fost legat de faptul că nu este oportună ridicarea unui ansamblu urbanistic format din mai multe blocuri pe un teren foarte mic, de nici 2.500 de metri pătrați, în imediata vecinătate a unui monument istoric. Cei de la mitropolie au susținut și că acel ansamblu urbanistic nu se încadrează nici în zona istorică, iar regimul de înălțime ar trebui respectat, conform legii.

PUZ-ul a fost respins într-un final cu 15 voturi „împotrivă” și 7 „abțineri”. Trei dintre consilierii locali nu au votat.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/