Ministrul Cîmpeanu a declarat marți că părinții fac presiuni tot mai mari și solicită ca angajații din sistemul de învățământ să fie vaccinați anti-COVID-19 în momentul în care copiii se întorc la ore în format fizic. Se vehiculează deja ideea că cei care nu se vor imuniza vor mai putea preda doar online. În Caraș-Severin, mai puțin de 30% dintre cadrele didactice s-au vaccinat.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că există ipoteza ca profesorii care nu se imunizează să mai predea doar în format online. Cîmpeanu spune că presiunile din partea părinților sunt tot mai mari în acest sens. „E o presiune din ce în ce mai mare din partea părinților, sigur, fiecare e îndreptățit să aibă propriile îngrijorări, de a solicita reluarea școlii cu prezență fizică doar cu cadrele didactice vaccinate. Este această presiune care s-ar putea să ne ducă la un moment dat… cu tot dragul, colegii cadre didactice care nu sunt vaccinate vor preda online, chiar dacă în școala respectivă vor fi activități cu prezență fizică. Este o ipoteză, e bine să ne gândim la toate ipotezele. Depinde cât de mare va fi presiunea în acest sens, justificată, dintr-o perspectivă. Perspectivele sunt multiple.”, a afirmat ministrul Educației.
Dacă această ipoteză ar deveni realitate, astăzi, la nivelul județului Caraș-Severin, mai puțin de 30% dintre cadrele didactice ar putea să-și vadă elevii față în față, în clase. În data de 2 aprilie, atunci când a început vacanța de o lună, în Caraș-Severin erau vaccinate 851 de cadre didactice din 3.058, adică 27,83%. În același timp, la începutul lunii aprilie, 855 de persoane din sistemul de învățământ erau programate la vaccinare, aici fiind incluse și programările pentru rapel.