Profesori reşiţeni în vizită la Bruxelles!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Proiectele derulate cu elevii cărăşeni aduc o serie de beneficii instituţiilor de învăţământ din judeţ. De data aceasta, Colegiul Naţional „Mircea Eliade” din Reşiţa s-a ales cu un premiu binemeritat în urma Campaniei „Europa-casa noastră”.

Întrucât Campania „Europa – casa noastră” de anul acesta a avut un adevărat succes, aproximativ 50 de cadre didactice s-au putut bucura de o vizită la sediul Comisiei Europene din Bruxelles. Colegiul Naţional „Mircea Eliade” din municipiu a fost reprezentat de profesoara Ghiorghiţa Fercea, directorul adjunct al instituţiei de învăţământ. Aceasta susţine că „proiectul a fost adresat oamenilor preocupaţi de nou în proiectele derulate cu elevii ,pentru elevi” şi că „vizita a fost o experienţă deosebită”.

În cadrul întâlnirii, profesorii au primit informaţii noi şi captivante de la personalităţi marcante privind teme de interes precum:  „Erasmus+”,  „Spaţiul profesorului”, „Spaţiul Copiilor”, „e-Twinning”, „Tineret în acţiune”, „Educaţie şi Cultură”, „Strategia Europeană până în 2020” sau „Istoricul şi sarcinile Comisiei”.

DSCF2957

promovare banner maxagro Muzeul TM

Mulţumim Reprezentanţei Comisiei Europene în România că ne-a dat ocazia să cunoaştem locuri şi oameni noi, să facem un schimb de experienţă benefic dezvoltării caracteristicilor europene ale învăţământului românesc. Recomand din toată inima tuturor profesorilor să participe la Campania „Europa-casa noastră”, o campanie de înaltă ţinută şi corect organizată”, a declarat profesoara Ghiorghiţa Fercea, în urma vizitei de la Bruxelles.

„Europa-casa noastră” este o campanie de informare şi comunicare anuală a Reprezentanței Comisiei Europene în România, derulată în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale. Aceasta este menită să transpună priorităţile de comunicare ale Comisiei Europene în mediul şcolar. În cadrul proiectului de anul acesta au fost înscrişi 9000 de profesori.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/