Pe lângă potențialul turistic, județul Caraș-Severin, fiind un mozaic multietnic și multicultural, are un specific foarte bine definit atât din punct de vedere gastronomic, cât și artizanal. Câțiva cărășeni au reușit să inițieze un proiect care să combine cu succes aceste elemente și să le promoveze pe toate împreună.
Reșițeanul Grațian Mihăilescu, arhitectul Dan Cincu, Cătălin Gavrilă de la Bike Attack, Radu Anderca de la Caraș Adventure și primarul comunei Sasca Montană, Ion Poplicean, s-au alăturat și au consolidat un proiect pentru promovarea turistică a zonei Cheile Nerei, în special a specificului produselor naturiste și artizanale din zonă, prin deschiderea unui magazin cu produse locale. Proiectul, ce poartă numele „Tinerii meșteșugari și Eco-turismul”, este pe lista de votare în comunitatea online „Țara lui Andrei”.
„Primăria comunei Sasca Montană și-a exprimat dorința de a construi într-una din locațiile sale un magazin turistic pitoresc, care să pună în valoare și să comercializeze produsele naturale făcute în zonă. În prezent, pe Cheile Nerei nu există un astfel de magazin turistic”, a explicat Grațian Mihăilescu, managerul proiectului. Produsele naturale sunt făcute din plantele medicinale din zonă de către măicuțele de la Mănăstirea Nera, însă în cadrul proiectului vor fi implicați și tineri reșițeni, pentru că unul dintre scopurile principale este dezvoltarea aptitudinilor meșteșugărești de voluntariat și cele artistice ale noii generații și, în final, reconectarea acesteia cu natura, legătură de mult pierdută.
Pe lângă o construcție nouă în Sasca Montană, magazinul va atrage o serie de turiști care vor avea șansa să achiziționeze bunurile locale, produse naturale. De asemenea, lângă magazinul cu produse locale se va amenaja și un spațiu unde turiștii își vor putea trage sufletul sau unde localnicii vor putea aștepta autobuzul.
Acest vis poate deveni realitate. Campania „Țara lui Andrei”, „țară” definită ca locul unde se întâlnesc oamenii care vor să schimbe în bine lumea, oferă șansa unor astfel de proiecte să devină realitate. Astfel, toți cărășenii ar trebui să lupte pentru promovarea proiectului „Tinerii meșteșugari și Eco-turismul”, pentru ca zonele cu potențial turistic din județ și produsele locale sănătoase să ajungă cunoscute în întreaga lume. Tot ce trebuie făcut este un vot aici, în urma unei autentificări ce nu durează mai mult de cinci minute. Și tu poți ajuta la realizarea acestui proiect!