Produse de igienă pentru oamenii din spital cu posibilități materiale reduse. Implică-te și donează!

Unul dintre tinerii de pe raza orașului Moldova Nouă, Marius Vintilă, împreună cu dr. Cristian Ruhmann, medic specialist chirurg, coordonator al secției de Chirurgie a Spitalului Orășenesc Moldova Nouă, cu acordul unității spitalicești, demarează o campanie umanitară pentru ajutorarea tuturor pacienților cu posibilități materiale reduse, scopul demersului vizând donarea de produse de igienă pentru nevoiașii internați la Moldova Nouă.

Ținând cont de măsurile impuse în problematica COVID-19, măsuri care vizează în special o igienă personală corectă, inițiatorii acțiunii umanitare au hotărât să militeze pentru ca niciunuia dintre pacienți (copii, tineri, bătrâni) să nu-i lipsească cele necesare în materie de produse de igienă pe timpul spitalizării, motiv pentru care fac un apel la toți oamenii de bine, gata să se implice în acest demers întinzându-le o mână de ajutor celor aflați în impas, atât din atât din punct de vedere medical, cât mai ales din punct de vedere financiar.

Mai multe detalii despre campania care vizează donarea produselor de igienă ne-a oferit dr. Ruhmann: „Este o acțiune de ajutorare, de educare, de solidaritate. Până la urmă trebuie să ne mobilizăm și să-i ajutăm pe cei nevoiași. Oamenii pot dona doar produse de igienă: săpun lichid, șervețele umede, șervețele uscate, prosoape, soluții antiseptice, pastă de dinți, spirt medicinal. Este o acțiune de ajutorare și de educare a celor nevoiași. Educarea lor, în sensul de igienă, face foarte mult, mai ales în situația în care se află România astăzi. Foarte mulți oameni internați aici au copiii plecați în străinătate și nimeni nu se preocupă de acest aspect. În atenția tuturor celor care vor să doneze produse de igienă, acestea pot fi lăsate la poarta spitalului, unde este un sistem de colectare, fără a fi nevoiți să intre în incinta unităţii medicale. Toate produsele vor fi distribuite publicului țintă”.

„În aceste momente este important să fim uniți, să uităm de culorile politice și de statutul social, să fim din nou vecini, prieteni etc. E foarte important să nu uităm să fim oameni, așa cum eram cândva. Vă aduceți aminte când ne împrumutam unii altora un pahar cu zahăr sau unu de ulei? Eram săraci, dar eram buni unii cu alții. Să avem grijă ca, în perioada următoare, dacă avem vecini, bătrâni, bolnavi să-i vizităm și să le facem cumpărăturile. Este important să donăm produse de igienă bolnavilor din spital! Nu toți își permit. Mulți sunt săraci, veniți de la sate. Un săpun lichid și un pachet de şerveţele umede cred că fiecare dintre noi poate dona. Este important să ascultăm instrucțiunile medicilor și să respectăm măsurile care se impun”, a subliniat Marius Vintilă, tânărul inițiator al demersului.

Perioada campaniei este nelimitată!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/