Produse de igienă pentru familiile din Reşiţa cu posibilităţi materiale reduse

1000x100 Cuib de vise 1000x100

Asociația Nevo Parudimos și Primăria Reșița au hotărât să vină în sprijinul familiilor cu posibilități financiare reduse din cadrul a trei cartiere de pe raza municipiului, voluntarii împărțind sute de produse de igienă, lucruri absolut indispensabile în fața amenințării COVID-19.

Pentru ca publicul țintă să poată beneficia de o igienă optimă, inițiatorii acțiunii au achiziționat și distribuit familiilor nevoiașe din Mociur, Dealu Mare și Câlnic 160 de ligheane, 160 de săpunuri antibacteriene și dezinfectante.

„Suntem conștienți cu toții că, în situația actuală, trebuie să fim o idee mai atenți la igiena noastră personală și a locului în care trăim. Fiecare dintre noi și-a achiziționat, cu siguranță, în ultimele zile fel de fel de soluții și materiale necesare menținerii unei igiene optime, lucru care nu a fost posibil și pentru aceste familii cu posibilități reduse. Tocmai de aceea, am decis să venim în ajutorul lor în acest sens”, explică reprezentanții Asociației Nevo Parudimos.

STPT job 1000x200

Produsele de igienă au fost distribuite de către membri ai Asociației Nevo Parudimos, voluntari ai asociației, precum și de reprezentanți ai Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Reșița în toate cele trei cartiere, câte un pachet pentru fiecare familie.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/