Producție românească multipremiată

Stiri si Publicitate din Baile Herculane pentru Timisoara si Resita untitled design set 970x90 px

Filmul „După Dealuri”, inspirat dintr-o poveste reală- cazul de la Tanacu, a reușit să strângă un număr spectaculos de reșițeni seara trecută în sala Teatrului de Vest. Prezenți alături de public, trei dintre actorii peliculei au vorbit despre rolurile lor excepționale.

La Palatul Cultural din oraș au fost difuzate luni seara două proiecții speciale ale filmului românesc cel mai în vogă în momentul de față: „După Dealuri”. Producția, ce rulează în cinematografe din toată țara, dar și în țări ca Franța, Belgia sau Olanda, a reușit să ajungă în orașul de pe Bârzava și să aducă, odată cu o premieră pentru oraș, și actorii ce au dat viață personajelor interesante din film.

Stiri si publicitate online in ziar Express de Banat

Actorul reșițean Dan Mirea a fost prezent pe scena Teatrului de Vest și le-a vorbit spectatorilor cu o emoție resimțită, atât pentru amploarea evenimentului cât și pentru oaspeții de seamă ce au poposit în oraș. „Sunt foarte emoționat pentru că nu aș fi crezut că acest proiect ce l-am început acum o lună și ceva, vom reuși să-l și finalizăm, mai ales că astăzi la ora 14:00 actorii, invitații noștri, erau înzăpeziți undeva pe drum. Din fericire au reușit să ajungă la noi”, a spus actorul Dan Mirea. Acesta a mulțumit celor care au reușit să organizeze un astfel de moment la Reșița:„Într-un oraș în care nu mai funcționează nici măcar furnalele, noi, o mână de oameni, încercăm să facem ceva, iar faptul că voi vă aflați astăzi aici, pe vremea aceasta, înseamnă că Dumnezeu și-a întors fața către noi”, a mai adăugat actorul reșițean.

După ce publicul a urmărit filmul de peste două ore, ore în care nu și-au desprins privirile de pe ecran, actorii invitați, Valeriu Andriuță, Dana Tapalagă și Ionuț Ghinea, au urcat pe scenă în fața spectatorilor și s-au lăsat asaltați de întrebările curioșilor. Interpretul părintelui din film, Valeriu Andriuță, a recunoscut că drumul până aici a fost anevoios, însă de puține ori publicul are ocazia să interacționeze mai apoi cu actorii din film și tocmai pentru acest lucru și-a dorit ca reșițenii să trăiască o astfel de experiență. „Mă întorc la Reșița într-o calitate nouă, ca actor. Pentru voi, Reșița trebuie să fie centrul universului, buricul pământului și astăzi mi-am dat seama ce greu se ajunge în buricul pământului. Dar eu stau și mă gândesc acum că distanțele realmente nu contează atunci când poți să fii aproape de publicul ce ți-a urmărit filmul”, a explicat actorul Valeriu Andriuță.

stiri si publicitate casino herculane by sungarden stiri si publicitate gif card de energie dacus 1000x100
stiri Timisoara si Resita banner energie geotermală cu buclă închisă energia de la picioarele noastre fppg 2048x539

 

Rolul Maicii Starețe din film a fost interpretat de actrița Dana Tapalagă, cea care le-a povestit reșițenilor provocările pe care le-a întâmpinat după ce filmul a ajuns pe marile ecrane: „Sunt creștin-ortodox practicant și am avut mari emoții și o responsabilitate foarte mare să îmbrac straiele monahale. Am avut parte de multe replici aprige după difuzarea filmului, am fost chiar hărțuită verbal de anumiți oameni, dar ca să ajungi să joci lucruri pe care nu le-ai face în viața de zi cu zi a necesitat parcurgerea unui drum lung”, a explicat actrița Dana Tapalagă.

Locația filmului, o mănăstire de după dealuri, a fost construită de la zero undeva în Câmpina. Actorii au povestit pe scena din Reșița că scenariul a fost modificat în fiecare seară, după ce era montată altă secvență și regizorul Cristian Mungiu urmărea întreaga înregistrare. Rolurile actorilor au fost de două ori mai greu de interpretat, fiind în grai moldovenesc, însă cu toate dificultățile apărute, filmul a reușit să obțină premii valoroase în lumea întreagă și a fost apreciat și de reșițenii veniți în număr foarte mare la Palatul Cultural.

Stiri si Publicitate Timisoara, Resita, Hotel Versay aprilie 980x120 px Stiri din Resita si Timisoara banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/