Producătorii de legume din Fârliug şi Belinţ nu renunţă la piaţa reşiţeană şi ţin piept oltenilor

Pieţele din Reşiţa aprovizionează vară-iarnă cetăţeanul doritor de legume şi fructe cât mai ,,bio” cu putinţă. Aşa ar trebui să fie, deşi concurenţa supermarketurilor e acerbă. Cum suntem în plin sezon al legumelor proaspete, e plăcut să intri în piaţă, piramidele clădite cu atenţie din produse abia aşteaptă să fie vândute, kilogram cu kilogram, şi reconstruite rapid. Preţurile sunt aşa stabilite încât ,,să nu ridici din sprâncene” şi să pleci, dar nici să cumperi tot ce vezi, de mici ce sunt!

Clienţii, chiar dacă mai uşori la buzunar ca în alţi ani (că în fiecare an lumea se plânge că e mai rău ca în anul precedent), nu lipsesc şi îi întreabă tot mai frecvent pe comercianţi de unde vin produsele puse pe tarabă la vânzare. Aşa a făcut şi expressdebanat.ro doar pentru a afla că producătorii autohtoni, nu en-gros-iştii, vin într-un echilibru al zonei de provenienţă: cei de la Fârilug şi de la Belinţ rezistă pe piaţă şi aproape că sunt la fel de mulţi ca cei ce vin din Oltenia. Nu e însă uşor, iar vremea de anul ăsta nu i-a ajutat nici pe unii, nici pe ceilalţi.

,,A plouat mult şi am mai şi închis serele pentru a nu suprasatura cu apă solul din interior. Aşa am şi salvat din roşii şi castraveţi. Altfel, păţeam ca nişte vecini ai noştri care au avut pierderi mari de la mană“, a spus un producător din comuna cărăşeană Fârliug, venit în piaţa Reşiţa Sud cu roşii, castraveţi, ardei şi vinete.

Din Belinţ ne-a spus că vine o vânzătoare care s-a plâns că furtuna i-a provocat pagube la sere, fiind ruptă folia, iar o parte din legume puse la pământ. ,,Am muncit mult ca să mai avem cu ce veni la piaţă. Aducem roşii, ardei şi castraveţi, dar şi varză şi mergem şi la piaţa din Bocşa. Din ce vindem trăim, dar nu avem cine ştie ce profit. Ne descurcăm, că asta ne este meseria“, a spus femeia.

Ploile i-au afectat şi pe producătorii-comercianţi care spun că vin cu legume din Oltenia, nu de la vreun en-gros cu produse din import. ,,Anul ăsta am crezut că dăm lovitura, la cum a început vara, cu apă bună în pământ. Dar nu s-a mai oprit vremea rea, ne-au luat şi inundaţiile şi acum venim cu ce a mai rămas în sere şi pe câmp”, s-a plâns George din Drăguţeşti, judeţul Gorj.

La mine în grădină nu s-a făcut mai nimic şi mă minunez de cât de frumoase sunt roşiile pe unele tarabe. Mă îndoiesc tare că sunt româneşti. Unele or fi, dar nu în cantităţi aşa mari. Eu merg tot la câteva zile să adun de la mine şi de la alţi doi din sat ce s-a făcut ca să pot veni pe piaţă”, a spus o altă producătoare, tot din Gorj.

Indiferent de unde vin legumele comercializate în pieţele reşiţene, ele arată aproape toate la fel, iar preţurile nu diferă mai deloc. Doar preferinţa cumpărătorului îi mai şi determină pe unii dintre comercianţi să scrie pe-o bucată de carton ori să spună clientului de unde vin şi să specifice că produsele sunt româneşti, nu de import. Experienţa fiecăruia dintre noi în aprecierea unei roşii sau a unui castravete care mai poartă ,,moţ” de floare mai face diferenţa între cei care spun adevărul şi care ne ,,aburesc”!

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157646186864491″]

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/