Chiar dacă tarifele pentru colectarea deșeurilor menajere rămân neschimbate pe raza comunei Gârnic, edilul Nicolae Tismănariu așteaptă cu sufletul la gură deschiderea deponeului de la Lupac, asta pentru ca în toate UAT-urile problema colectării selective să nu mai reprezinte o problemă.
În ciuda majorării salariului minim pe economie, operatorul de salubritate care își desfășoară activitatea pe raza comunei conduse de primarul Tismănariu nu a pomenit de vreo majorare a prețului pentru colectarea gunoiului: „Nu am făcut nicio majorare privind prețul gunoiului. Tariful perceput persoanelor fizice/lună pentru colectarea deșeurilor menajere rămâne același: cinci lei.”, a subliniat edilul-șef pentru expressdebanat.ro.
Dacă de ridicarea gunoiului menajer de pe raza UAT-ului se ocupă o firmă dintr-o localitate învecinată, Sichevița, în privința colectării selective, șeful administrației publice locale din Gârnic admite că, în cazul deșeurilor din plastic, există o problemă.
„Noi, angajații primăriei, ne ocupăm în privința deșeurilor din plastic. Am avut contract cu o firmă din Reșița care, o dată la două luni, venea să ridice plasticul. Dar, în ultimul timp, nu a mai venit, căci nu se rentează. Va trebui să găsim un alt operator pentru a duce plasticul.”, a mai adăugat social-democratul.