Probleme mari cu transportul public în Timiș: 70 din cele 100 de trasee, neoperate de niciun fel. Decizia autorităților județene

smtt

Consiliul Județean Timiș vrea să intre în asociația Societatea Metropolitană de Transport Timișoara, după ce doar 30 din cele 100 de trasee între comunele și orașele din județ sunt operaționale. Aleșii au aprobat formarea unei comisii care să analizeze condițiile aderării județului la asociație. 

Decizia cu privire la constituirea comisiei mixte pentru analizarea condițiilor aderării județului la Asociația „Societatea Metropolitană de Transport Timișoara” a fost luată de consilierii județeni, marți, cu unanimitate de voturi.

Potrivit președintelui CJ Timiș, în prezent, doar 30 din cele 100 de trasee de transport public din județ sunt operaționale.

„În ultimii ani, tot mai multe firme care aveau licență de transport pe traseele intrajudețene au renunțat la aceste trasee sau am avut licitații eșuate, nereușind să atragem niciun transportator să opereze pe anumite trasee, în prezent fiind operaționale doar 30% din cele 100 de trasee de la nivelul județului. Acest lucru ne-a făcut să facem o analiză a cauzelor care împiedică mediul economic să se implice în rezolvarea acestei probleme, cu atât mai mult cu cât peste două săptămâni începe școala și avem semnale din partea multor părinți, dar și navetiști, cu privire la acest aspect.”, le-a spus Alin Nica aleșilor județeni.

În urma analizei făcute la nivelul CJ Timiș a reieșit faptul că, pe măsură ce asociația SMTT și-a extins raza de activitate de la zona strict periurbană la 38 de unități administrativ-teritoriale, majoritatea traseelor care făceau legătura între orașe și comune, respectiv municipiul reședință de județ, au devenit nerentabile.

„SMTT a scos practic din acele trasee stațiile din UAT-uri care aveau și trasee intrajudețene, făcând astfel traseele cu localitățile rămase ineficiente din punct de vedere economic. Noi aveam două variante: fie creăm o asociație de transport județean, prin care să realizăm acest sistem de transport public județean la nivel asociativ și să fie posibilă subvenționarea traseelor de către unitățile administrativ-teritoriale, fie participăm în cadrul asociației SMTT ca parteneri și să extindem această asociație la nivel județean, să facem astfel posibilă rentabilizarea acestor trasee și posibilitatea de subvenționare a acelor trasee care vor fi în continuare considerate a fi nerentabile de mediul economic privat. Prima variantă ar fi una de concurență cu SMTT și nu cred că va aduce avantajele scontate, în consecință s-a propus constituirea acestei comisii de analiză a intrării județului Timiș în asociația SMTT și să discute cu actualii membri ai acestei asociații să găsim acele soluții care să rezolve și interesul județului, dar și cel al membrilor existenți ai acestei asociații de transport public existente.”, a mai spus Alin Nica.

Comisia constituită marți la nivelul județului Timiș are la dispoziție fix 2 luni să întocmească raportul care va fi adus la cunoștința consilierilor, într-un plen județean viitor.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/