„Am fost în mijlocul focarelor. Nu am mai văzut așa ceva”. Cei cinci salvatori de la ISU Timiș care au participat la stingerea incendiilor din Grecia s-au întors acasă

pompieri 3

Pompierii timișeni care au participat la misiunea de stingere a incendiilor de vegetație din Grecia au revenit acasă și au povestit cât de dificile au fost operațiunile, dar și faptul că au trăit cele mai importante zile din viața lor ca salvatori. „A fost o intervenție de neuitat”, a spus unul dintre ei, în timp ce altul a catalogat misiunea ca fiind „experiența vieții”.

De la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Banat al județului Timiș, cinci pompieri au participat la misiunea prin care România a acordat sprijin autorităților din Grecia în stingerea incendiilor de vegetație, cu un autocamion de intervenție și un autoturism de comandă.

„Ajunși în Grecia, am participat la stingerea incendiilor sub coordonarea directă a autorităților elene și am colaborat inclusiv cu colegii polonezi care se aflau și ei pe teritoriul elen. Au fost misiuni zilnice, iar în 23 august a fost pentru noi cea mai grea zi, a fost un incendiu foarte puternic în zona localității Vilia. S-a extins foarte, foarte repede și a cuprins întreaga localitate.”, a povestit colonelul Cătălin Păcală, șeful Centrului Operațional I la ISU Timiș. 

leader board 728 x 90 px

pompieri 1

Cătălin Păcală spune că intervenția a fost ceva unic și că niciodată nu s-a mai întâlnit, nici el, nici colegii români, cu incendii de pădure de o asemenea amploare, care se extind cu o repeziciune nemaiîntâlnită.

„Toată populația din acea localitate a fost evacuată, iar împreună cu pompierii polonezi, colegii din cadrul IGSU și pompierii eleni, am intervenit cu peste 70 de autospeciale pentru evitarea pagubelor din acea localitate. Au fost în jur de 9 case care au fost incendiate, dar putem să ne mândrim că nu a fost nicio victimă din rândul populației, nici din cadrul unităților profesioniste din cele trei țări. Sunt foarte, foarte bine organizați elenii. Ei tot timpul au fost lângă noi și ne-au coordonat acțiunile. Noi am mers la ei în sprijin. Ei intervin și cu ajutorul avioanelor și elicopterelor de stingere a incendiilor. E foarte dezvoltată această linie pentru că oricum se confruntă cu mult mai multe incendii de pădure decât noi. Temperaturile ridicate, vântul puternic, uscăciunea vegetației din Grecia face ca incendiul să se răspândească mult mai rapid.”, a mai povestit Păcală.

Experiența a fost unică și pentru ceilalți patru subofițeri care au fost plecați în Grecia. A fost prima misiune internațională la care au participat.

„O intervenție de neuitat. Am fost în mijlocul focarelor și atât de rapidă propagare și flăcări nu am văzut până la această misiune. Cu colegii eleni am colaborat foarte bine, tot timpul s-a ținut legătura, ni s-au acordat informații. Nu pot să spun că mi-a fost frică, pentru că suntem pompieri și noi pentru asta ne luptăm. Îți dă fiori, dar nu ne este frică să intervenim la astfel de incendii. Am tratat-o ca pe o misiune, am plecat toți și ne-am întors toți.”, a spus Alexandru Cârstea.

pompieri 2

„Am participat la mai multe exerciții internaționale, pe inundații, chiar și pe stingerea incendiilor de pădure, dar nu am fost niciodată într-o misiune reală. La nivelul ISU Timiș există un modul de protecție civilă. Este vorba de un număr de 25 de colegi care au fost până acum la două exerciții internaționale în Austria, respectiv Italia. Oricât de bine pregătit ai fi, când te confrunți cu ceva diferit automat acumulezi și experiență.”, a spus și Sorin Irimescu.

România a trimis în Grecia 142 de pompieri cu opt autospeciale de stingere a incendiilor de pădure, trei cisterne, un centru de comandă, două containere Multirisc, un autocar de intervenție, precum și alte mijloace de sprijin logistic, printre care și o dronă.