Probleme la furnizarea de gaz în Voiteg, Denta și Moravița! Prefectul Oneț a contactat Ministerul Economiei

Voiteg, Denta și Moravița au rămas fără gaz! Cauza reclamată de furnizori a fost consumul peste capacitatea sondei de la Partoș. Prefectul județului a contactat Ministerul Economiei pentru solicitarea implicării la nivel național pentru rezolvarea problemei pe termen lung a furnizării gazelor.

Prefectura Timișului a fost contactată de primarii din Voiteg, Denta și Moravița în legătură cu problema întreruperii de gaze din seara de 1 iunie. Reprezentanții OMW Petrom și ai distribuitorilor de gaze din zonă, Premier Energy și Delgaz Grid, au explicat că pe fondul temperaturilor scăzute cetățenii au consumat mai multe gaze decât putea sonda de la Partoș să furnizeze.

Prefectul Liliana Oneț a contactat Ministerul Economiei și a reclamat problema furnizării de gaze în Deta, Banloc, Denta, Voiteg și Moravița. Soluția propusă este implicarea autorităților de la nivelul național în conturarea unei strategii pe termen lung. Săptămâna precedentă, Oneț a convocat o ședință pentru ca avaria din zona Cruceni-Grăniceri, la conducta Foeni-Partoș, să nu afecteze furnizarea gazului în localitățile enumerate. Conducerea OMW Petrom a promis că în trei săptămâni situația va reveni la normal, dar soluția nu este viabilă pe termen lung din cauză că starea conductei este una de degradare specifică „vârstei” de 30 de ani. Totodată, au fost oferite asigurări că nu vor fi afectați consumatorii locali deoarece s-a redus furnizarea către o serie de consumatori economici mari.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/