Problema vaccinării vârstnicilor din Anina a ajuns pe masa Comitetului pentru Situații de Urgență

untitled design set 970x90 px

Întrucât orașul condus de Gheorghe Românu nu a fost cuprins pe lista centrelor stabilite pentru vaccinare, cetățenii urbei fiind nevoiți să se deplaseze la Oravița în vederea imunizării, având în vedere gradul mare de îmbătrânire a populației pe raza UAT-ului, edilul a prezentat autorităților județene două soluții viabile care urmează a fi analizate.

Dacă, săptămâna trecută, primarul Gheorghe Românu susținea că, în cazul în care concitadinii săi nu se vor putea deplasa în orașul de pe Valea Carașului în vederea vaccinării, din diverse motive, acesta va prezenta un plan B autorităților județene, plan care, după întocmirea tabelelor cu persoanele care doresc imunizarea, va consta fie în trimiterea unei unități sanitare mobile pe raza UAT-ului, fie în trimiterea uneia cu caracter permanent.

„Problema situației de la Anina a fost adusă în discuție cu ocazia ședinței de săptămâna trecută a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. În momentul de față, lucrăm la inventarierea populației de peste 65 de ani, în calcul intrând două variante: fie va exista o echipă mobilă de vaccinare, fie vom avea o echipă de imunizare cu caracter permanent, totul în funcție de numărul de persoane care urmează să se vaccineze. În cazul în care va exista o cerere majoră, noi putem pune la dispoziție Centrul de Permanență de pe raza orașului, care îndeplinește toate cerințele în acest sens: avem camere, frigider, practic, tot ceea ce ne trebuie”, a dat de înțeles Gheorghe Românu.

Referitor la posibilitatea ca administrația publică locală să fie nevoită să suporte toate costurile acțiunii de vaccinare (medici, asistenți, registratori), edilul-șef liberal precizează că aceasta ar trebui să fie ultima problemă deoarece vaccinarea populației este vitală pentru revenirea la normalitate:

publicitate ziar expresb 1000x100

„Important pentru noi acum este ca populația să se vaccineze, costurile fiind trecute în plan secund. Chiar dacă, inițial, aceste costuri ne vizează, în calitate de reprezentanți ai administrației publice locale, din ce am înțeles, la fel ca sumele cheltuite pe timpul stării de urgență, aceste cheltuieli vor fi recuperate din fondul de solidaritate al Uniunii Europene, fiind alocate sume de bani strict pe acest segment”.

Sursa foto principal: rohealthreview.ro.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/