Problema fondurilor de pensii private, adusă în discuție de Marilen Pirtea: „Retragerea din România a societăților care administrează fondurile acumulate în Pilonul II de pensii va duce la căderea bursei”

Deputatul liberal Marilen Pirtea critică din nou măsurile Guvernului PSD-ALDE. De data aceasta, nu pe teme legate de educație, ci pe tema societăților private care administrează Pilonul II de pensii. Liberalul consideră că măsurile luate dei cei la putere vor face ca societățile private să se retragă din România, iar consecințele pentru economia țării vor fi negative.

Practic, Pirtea consideră că bursa va fi afectată de retragerea din România a fondurilor de pensii private. „Retragerea din România a societăților private, care administrează fondurile acumulate în Pilonul II de pensii, va duce la căderea bursei, echivalând cu un crah financiar care va scoate România din evoluția ei ascendentă de pe piață financiară emergentă. Să ne amintim care a fost istoria celor 10 ani de când funcționează asigurările de pensii din Pilonul II. Contribuția la Pilonul II reprezintă un procent din contribuția individuală la asigurările sociale (CAS). Acest procent a fost inițial de 2% și a crescut cu 0,5% în fiecare an, urmând să fie plafonat la 6% din CAS. În anul 2017 însă, contribuția a fost tăiată de la 5,1% la 3,75%, ceea ce a însemnat o scădere a sumelor ce urmau să se cumuleze la Pilonul II. Astfel, la sfârșitul lunii ianuarie a.c. erau 7,27 milioane de angajați care cotizau la Pilonul II, iar activele totale gestionate de fondurile de pensii erau de 48,06 mld lei, deținerea medie fiind de circa 6600 RON”, spune deputatul, care este și secretar al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților.

Liberalul acuză statul că nu face altceva decât să confiște economiile celor ce muncesc

Parlamentarul e de părere că distrugerea Pilonului II este o acțiune premeditată și că statul confiscă abuziv sumele cu care au contribuit în special cei de peste 35 de ani. „Marea majoritate a activelor fondurilor de pensii sunt formate din plasamente în titluri de stat (circa 63%), deci o naționalizare ar însemna ca statul să dispună de două ori de aceiași bani. Este un abuz economic grav, exercitat mai ales asupra celor peste 35 de ani, generații active care au cotizat în ultimii 10 ani substanțial și care își văd economiile confiscate practic de stat. Căderea Pilonului II a fost premeditată: randamentul Pilonului II a scăzut, începând cu luna ianuarie a anului trecut. Această scădere se poate explica doar prin măsurile stângace ale executivului, care, nu de puține ori, a amenințat ca naționalizează Pilonul II, generând panică în economia reală, pe bursă și în ratingul companiilor de asigurări”, spune Marilen Pirtea.

Liberalul crede dă Guvernul vrea să cheltuie bani pe promisiuni electorale. „OUG 114, prin faptul ca a afectat bursa foarte violent, a impactat și randamentele Fondurilor private. Este un fenomen corelat faptul că, într-o singură zi de cădere a bursei, s-a ajuns de la un indice BET de 8600 la aproape 7000, astfel că au fost afectate și acțiunile din portofoliile fondurilor private de pensii (cca. 8 miliarde lei). În Pilonul II sunt banii fiecăruia dintre cei care au acumulat economii în ultimii 10 ani, peste 7 milioane de angajați, bani care, la sfârșitul vieții profesionale, sunt meniți să reprezinte șansa la o pensie decentă. Naționalizarea acestor sume nu reprezintă altceva decât că Guvernul PSD-ALDE își permite să le ia oamenilor economiile și să le cheltuie din nou pe promisiuni electorale, afectând pacea dintre generații și însăși ideea de contributivitate”, a mai spus Pirtea. 

Deputatul consideră că la nivel național economia va avea de suferit, iar fiecare individ va pierde banii proprii. „Statul pune cu spatele la zid fondurile private de pensii și le condamnă la faliment în România. OUG 114 obligă fondurile private de pensii să își crească capitalul social la valori imposibil de atins într-un orizont de timp atât de scurt. Mai mult, prin creșterea cerințelor de capital, se ajunge la situația în care fondurile vor trebui să indisponibilizeze sume importante de bani, cca 800 de milioane de euro, care nu vor putea să aducă randamente. Aceste efecte în cascadă vor determina fondurile private de pensii să se retragă din România, cu efecte greu de imaginat asupra pieței de capital și asupra economiei. Putem să ne luăm adio de la statutul de piață emergentă la care râvnim. Mai rău, fiecare dintre noi va avea de suferit pe termen mediu și lung, căci economiile noastre se vor topi în ineficiența consumului birocratic și în plăți pentru cheltuieli publice imediate, în consum și în inflație”, a conchis liberalul.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/