Canotorii timișoreni, medaliați în competițiile de ergometru. Campionatul de Fond, programat în aprilie pe Bega

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Federația Română de Canotaj a organizat și iarna aceasta deja tradiționalele competiții de ergometru. Atât la Cupa României la seniori, cât și la Campionatul Național dedicat seniorilor, canotorii din Timiș au luat medalii.

În urmă cu o lună, a avut loc Cupa României. Timișenii au luat două medalii. La proba individuală feminină, Andreea Popa a luat aurul. Sportiva este crescută la CSȘ Bega, dar acum e legitimată la CSM București. De asemenea, au luat medalia de argint la proba de dublu reprezentanții clubului CSM Timișoara. Este vorba de David Halmagian și Alexandru Danciu. Mai multe medalii, cinci, au venit la Campionatul Național organizat la Piatra-Neamț.

În proba individuală, Andreea Popa a luat argintul. La dublu masculin, timișeanul Cristian Pîrghie a luat aurul cu colegul Ciprian Tudosă, ambii fiind legitimați la CSA Steaua. Pe locul secund au fost Halmagian și Danciu, de la clubul timișorean. În proba dublă a fetelor la categoria ușoară, Larisa Petroman și Andreea Lera de la CSM Timișoara au luat locul trei. Tot pe ultima treaptă a podiumului au fost și cei patru canotori de la CSM Timișoara: Vasile Udrescu, Marius Gavril, Claudiu Laviță și David Balosin.

Stiri Timisoara si Resita; Pensiunea Dimitrios dacus 05 iulie 2024

Sezonul pe apă se va deschide, așa cum e tradiția, și anul acesta la Timișoara. Campionatul Național de Fond va avea loc în 17-18 aprilie, pentru seniori, iar în 19-20, pentru juniori.

Sursă foto: facebook.com/Federatia-Romana-De-Canotaj

stiri Timisoara si Resita Stiri si Publicitate din Timisoara CCE 1000x100 edb
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/