Deputatul Adrian Pau cheamă simpatizanții Pro România la vot! Chiar dacă Mircea Diaconu nu a intrat în turul doi, deputatul de Timiș face un apel către toți votanții actorului politic să își exprime duminică opțiunea electorală.
Mircea Diaconu a refuzat să își exprime o poziție oficială față de candidații intrați în turul al doilea. Victor Ponta a declarat că nu îl va vota pe Klaus Iohannis, dar nu a spus dacă o va vota pe Viorica Dăncilă sau se va abține de la vot. Cu 23.000 de voturi obținute de Pro România împreună cu ALDE în Timiș, Adrian Pau refuză să le transfere către PSD, care a obținut 44.000 de voturi în județ. Cu toate acestea, Pau cheamă oamenii la vot pentru a alege între Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă, deși deputatul nu își exprimă direct un favorit.
Despărțirea dintre Pro România și ALDE s-a resimțit și la nivel local. Filialele din Timiș ale celor două partide au întrerupt colaborarea după finalizarea primului tur de alegeri. ,Am încheiat la nivel local colaborarea cu cei de la ALDE. Au fost și plusuri și minusuri. Avem un rezultat electoral care ne satisface. Le mulțumesc pentru ceea ce s-a întâmplat în campanie. Dacă mă întrebați, eu nu îmi mai doresc o colaborare cu ei”, a declarat deputatul Adrian Pau.