Prizonieri în ţinutul gheţurilor

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Deşi avionul care trebuia să-i aducă acasă pe Coco Galescu şi Romeo Dunca era programat să aterizeze aseară pe aeroportul din Timişoara, cei doi temerari se află încă la Polul Sud, îndurând temperaturi de -35 de grade. După ce au fost primii care au reuşit să ducă tricolorul românesc în cel mai sudic punct al planetei, bănăţenii nu-şi doresc decât să revină acasă, lângă familiile lor.

Peste 500 de kilometri pe schiuri, în condiţii dintre cele mai aspre, au fost nevoiţi să parcurgă alpinistul Coco Galescu şi omul de afaceri Romeo Dunca pentru a marca aniversarea a 100 de ani de la prima expediţie la Polul Sud printr-o premieră românească. Pe 13 decembrie bănăţenii, împreună cu primul ministru al Norvegiei care s-a alăturat echipei de exploratori pentru ultimii kilometri, au ajuns la baza de cercetare Scott-Amundsen unde au sărbărtorit victoria. „După multe dificultăţi depăşite, în cele două săptămâni de mers pe schiuri, prin ger şi zăpadă, a sosit şi ziua în care, să uităm de toate greutăţile întâmpinate. Împreună cu Primul Ministru al Norvegiei, Jens Stoltenberg şi cu cei de la baza de cercetare Scott- Amundsen, care ne-au devenit gazde pentru puţin timp, am ciocnit  un pahar de şampanie, în cinstea reuşitei noastre şi la aniversarea a 100 de ani de la cucerirea Polului Sud”, a povestit Coco Galescu în jurnalul de călătorie.

publicitate online in ziar Express de Banat
1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Încercările pentru Coco şi Romeo nu aveau să se sfârşească însă aici, odată cu reuşita mult visată. Deşi data de întoarcere acasă era fixată pentru data de 18 decembrie, exploratorii bănăţenii dorm în continuare în cort, la temperaturi de -35 de grade. „Din păcate, din cauza condiţiilor meteorologice de la baza de cercetare, avionul care urma să ne transporte către Union Glacier, nu poate ateriza şi decola şi astfel, nu putem  ajunge în timp util la următoarele legături aeriene, care să ne aducă în ţară la data stabilita de noi. În funcţie de plecarea de aici, vom putea stabili cu precizie data sosirii noastre. Dormim de aproape trei săptămâni în cort, la -35 grade, şi nu ne dorim decât să ajungem într-un loc mai călduros. Încă nu ştim cu exactitate când va veni primul avion cu care putem pleca de aici. Sperăm să avem veşti bune, cât de curând”, a mai spus Coco Galescu.

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/