Prinsă în ofsaid, Asociaţia Sportivă Viitorul Caransebeş nu va mai primi bani de la bugetul local!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Felix Borcean arată că echipa de fotbal a municipiului, Viitorul Caransebeș, este în impas, edilul considerând că finanțarea pe Legea 350/2005 nu va mai putea avea loc. Primarul Borcean a declarat pentru Express de Banat că s-a găsit în contabilitatea echipei o „găurică” de 8.000 de lei.


Borcean nu a menționat dacă Ovidiu Chimigeriu, care este vizat de majoritatea PSD să fie schimbat din funcția de director la SC Transal Urbis, va mai rămâne președinte la asociația de fotbal, însă afirmă că dacă ar închide finanțarea către echipă, ceea ce se întâmplă deja, ar fi acuzat că nu-și dorește sport în Caransebeș, ceea ce nu ar da bine în sondaje. Astfel că, cel mai probabil, va găsi finanțare din alte surse decât cele de la bugetul local, până la înființarea clubului sportiv municipal.

untitled design set 970x90 px

„Nu e vorba de sume mari, este o găurică de 8.000 de lei care lipsește din contabilitatea AS Viitorul Caransebeș, motiv pentru care, evident, anul acesta nu o să mai putem să le acordăm finanțare pe Legea 350, ceea ce este destul de nasol pentru echipă și chiar în perspectiva înființării clubului sportiv municipal. Până la finalul campionatului o să încercăm să o ținem pe linia de plutire, apelând la alte surse de finanțare. E un moment foarte dificil și cade tot în cârca primarului… Dacă aș fi luat mâna și de pe această echipă de fotbal, ca la volei, aș fi fost acuzat că Felix Borcean, după ce a stins lumina la volei, mai stinge și la fotbal, și eram foarte bine cotat într-o potențială viitoare campanie electorală”, a declarat Borcean.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/