Primul tramvai nou din ultimii aproape 50 de ani ajunge la Timișoara în aceste zile

Compania turcească Bozankaya Otomotiv a anunțat recent că a finalizat primul dintre cele 21 de tramvaie contractate de Primăria Timișoara. Noul tramvai urmează să sosească în orașul de pe Bega săptămâna aceasta și va intra într-o perioadă de teste. 

Tramvaiul fabricat în Ankara este vopsit în alb-violet, iar reprezentanții firmei care l-a produs spun că este „un produs high-tech”, prietenos cu natura. Are o lungime de circa 30 de metri, podea joasă, o capacitate de peste 200 de pasageri și o autonomie pe baterie de 63 de kilometri.

„După aproape jumătate de secol vom vedea un tramvai în Timișoara care a fost proaspăt scos de pe linia de producție și nu cumpărat la mâna a două. Ultimul tramvai «nou» este din anii ’70. Din acest motiv, el va fi testat pe șinele din oraș pentru următoarele una-două luni. Tramvaiul deja a trecut printr-o serie mai lungă de teste în mai multe laboratoare specializate din Europa pentru omologare. O să îl puteți vedea circulând pe Linia 1.”, a anunțat și viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău.

În total, Timișoara va avea 21 de astfel de noi tramvaie, în baza unui contract semnat în urmă cu doi ani cu firma turcească. Costul este de 11,5 milioane lei, cu TVA inclus, finanțare în proporție de 80% din fonduri europene.

„Printre prioritățile administrației curente și un aspect important pentru mine este ca tot ceea ce înseamnă transport public modern să fie accesibil și predictibil. Din fericire, tramvaiele vor fi 100% joase și se vor putea bucura de ele atât persoanele cu dizabilități cât și părinții cu cărucioare și seniorii orașului. În fiecare tramvai vor exista, de asemenea, și două locuri destinate persoanelor în scaune cu rotile.”, a adăugat viceprimarul.

Ruben Lațcău mai spune și că administrația lucrează la un sistem de monitorizare eficientă prin GPS pentru ca oamenii să știe cu exactitate când ajunge mijlocul de transport în stație. Un alt plan se referă la dedicarea unor benzi speciale circulației mijloacelor de transport, pentru care primăria pregătește un proiect-pilot.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/