Primul pas spre celebritate! Concursul Naţional de Interpretare Pianistică „Clara Peia” așteaptă competitori

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Concursul Naţional de Interpretare Pianistică „Clara Peia” va avea loc la Lugoj, în perioada 19-20 aprilie, în organizarea Şcolii Gimanziale de Muzică „Filaret Barbu”, parteneri oficiali fiind Primăria Municipiului Lugoj, Consiliul Local şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş.

Concursul Internaţional de Pian „Clara Peia”, ajuns la ediţia a şaptea, se adresează copiilor de la vârsta preşcolară, la maximum 15 ani şi are loc pe două secţiuni: pian solo şi muzică de cameră.

La secţiunea pian solo, repertoriul constă din două piese diferite stilistic, una din piese putând fi un studiu. La secţiunea muzică de cameră sunt trei categorii de concurs: pian la patru mâini, pian-acompaniament şi ansamblu cameral cu pian. La cea de-a doua categorie, vor fi premiaţi şi partenerii concurenţilor pianişti. Concurenţii pot opta pentru una sau mai multe categorii. Şi aici, repertoriul de concurs va consta din două piese diferite stilistic. Concursul se va desfăşura vineri, 19 aprilie şi sâmbătă, 20 aprilie, începând cu ora 9, în studioul de concerte „Elisabeta Toth” al Şcolii lugojene de muzică. La fel ca în anii trecuţi, se vor acorda Marele Premiu şi Trofeul „Clara Peia” – de către Rotary Club şi Rotaract Lugoj, premiile I, II şi III, menţiuni la fiecare categorie, precum şi premii speciale. Toate premiile vor fi înmânate personal câştigătorilor în preludiul Galei Laureaţilor, care va avea loc sâmbătă, 20 aprilie, începând cu ora 18, pe scena Teatrului Municipal „Traian Grozăvescu”.

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

„Câştigătorul Marelui Premiu şi al Trofeului Clara Peia va fi desemnat, prin votul juriului, dintre participanţii la gala laureaţilor. Cele două distincţii pot fi acordate o singură dată unui concurent. Câştigătorul va fi invitat să susţină un microrecital în cadrul galei laureaţilor din ediţia viitoare”, spune prof. dr. Constantin Stan Tufan, muzicolog, membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, care este şi director artistic şi coordonator al concursului.

Câştigătorii ediţiilor precedente au fost: 2013 – Fabiani Prscina (Petroşani); 2014 – Miriam Linul (Arad); 2015 – Christian Pantelei (Chişinău); 2016 – Briones Şerbanaţi Villalba (Reghin); 2017 – Radu Torok (Petroşani); 2018 – Alexandru Mihai Piroi (Timişoara). Ca şi în anii trecuţi, juriul va fi unul internaţional şi va avea în componenţă personalităţi cunoscute ale lumii muzicale.

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/