Primii pași spre siguranță rutieră! Primăria a semnat contractul de reamenajare a intersecțiilor de pe centura Lugojului

accident sens giratoriu lugoj

Primăria Lugoj a semnat contractul de proiectare a reamenajării celor două intersecții de pe centura municipiului Lugoj. Este vorba despre intersecția cu strada Tapiei și intersecția cu strada Hezerișului. Contractul are termen de două luni.

„După toate analizele făcute, cu siguranță acolo vor fi amplasate două giratorii. Este singura soluție posibilă. Pe strada Tapiei va fi un giratoriu sau o intersecție în formă de elipsă și de pe breteaua care în prezent asigură accesul spre str. Traian Vuia. Acolo este un S. După ce depășești intersecția, este un drum la stânga, pentru a accesa zona unde Primăria Municipiului Lugoj a alocat terenuri și diverși întreprinzători din oraș și-au construit unități de producție sau de prestări de servicii, pe aceste terenuri ale Primăriei. Avem cereri de investiții și pe strada Traian Vuia, adică în Câmpia Libertății și trebuie să asigurăm accesul dânșilor direct la centură. Astfel că acest sens giratoriu în formă de elipsă va avea practic cinci intrări și ieșiri”, a precizat primarul municipiului.

Reprezentanții administrației locale speră ca până la vară să fie emisă și autorizația de construcție, pentru ca apoi să vadă dacă finanțarea va fi asigurată de la Ministerul transporturilor sau de la bugetul local.

„Prioritar este giratoriul de pe strada Tapiei, pentru că acolo sunt cele mai multe probleme. Pentru acest obiectiv, suntem pregătiți să punem la dispoziție sumele necesare din bugetul local, dacă ministerul nu va oferi această finanțare. Dacă investim bani acolo, CNAIR va fi absolut de acord, și Consiliul Județean, la fel”, adaugă edilul-șef.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Discuția a luat și o turnură politică, primarul făcând referire la cei care nu au votat achiziția terenului necesar pentru acest obiectiv: „Cei care nu au votat proiectul au făcut-o din necunoaștere a legislației, pentru că sunt multe situații similare în țară. Lipsa achiziției terenului prelungește cu 6 – 8 luni procedura, asta pentru că unii consilieri nu au dorit să voteze achiziția terenului care ne este necesar pentru aceste giratorii. Noi am găsit înțelegere la acel proprietar, el a dorit să facă asta, dar, repet, nu înțelegem votul consilierilor, care are ca singur efect întârzierea procedurilor”.

Marele avantaj al achiziției directe ar fi fost că nu se pierde timpul cu procedurile administrative necesare exproprierii. Prețul este același și oricum este stabilit pe baza unei evaluări, indiferent de procedură – cumpărare directă de către Primărie sau expropriere de către Primărie. Procedura este aceeași, doar că formalitățile administrative durează mai mult în cazul exproprierii.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/