Primele blocuri anvelopate termic, pe bani europeni, la Moldova Nouă

Al cincilea proiect european, depus de primarul Adrian Torma, va prinde contur. Trei blocuri din Centrul Civic vor fi reabilitate termic, valoarea proiectului fiind de aproape 1,5 milioane de lei.

Asupra blocurilor 11, 12 și 13 din Centrul Civic sunt prevăzute mai multe tipuri de lucrări, ca de exemplu: izolarea termică a pereților exteriori și a planșeelor peste subsol și către pod, montarea de tâmplărie PVC, inclusiv închiderea balcoanelor.

Adrian Torma atrage atenția că aceste trei blocuri se anvelopează, în Moldova Nouă, pe fonduri europene, nu pe fonduri guvernamentale, motiv pentru care proiectele sunt mult mai greu de implementat, însă calitatea lucrărilor este superioară, „nu cum am avut la celelalte, pe care nici acum nu suntem în posibilitatea de a le finaliza, pentru că s-a greșit foarte mult la documentațiile tehnice. Pe POR, documentațiile sunt mult mai verificate, mai atent făcute, ca atare și reușita lor este mai bună”, explică edilul-șef.

Primarul îi îndeamnă pe cetățeni să ia exemplul celor din Centrul Civic, înființând, în adevăratul sens al cuvântului, asociații de proprietari, pentru că doar așa se poate aduce starea de confort și eficientizarea termică a blocurilor în Orașul Nou. Șeful administrației de la malul Dunării și-ar dori ca cetățenii care locuiesc la blocurile de la DN 57 și Str. Dunării, blocuri vizibile de la drumurile importante din oraș, să fie primii care vor reacționa în ceea ce privește liniile de finanțare care se deschid și să introducă acele blocuri în finanțare pentru a înfrumuseța, evident, și imaginea orașului, pe lângă confortul adus cetățenilor.

Nu în ultimul rând, Torma le mulțumește colegilor din primărie, care au fost sufletul și inima acestui proiect, „un proiect complicat și greu. O echipă care este în formare, dar care merită apreciată și lăudată de mine pentru eforturile pe care le depune să întocmim, să reușim să obținem finanțarea și să implementăm cât mai multe proiecte europene”, declară edilul-șef pentru expressdebanat.ro

Proiectul anvelopării termice a blocurilor 11, 12 și 13 din Centrul Civic este al cincilea proiect european aprobat, din cele 12 proiecte depuse. „Așteptăm și la celelalte momentul semnării și, evident, momentul începerii lucrărilor”, concluzionează primarul orașului Moldova Nouă, Adrian Torma.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/