Primăvara, privită „Prin lumea florilor”, mai aproape de Moldova Nouă

Douăzeci de creații, realizate de către tinerii din orașul de la malul Dunării, vor fi prezentate publicului în cadrul unei expoziții de pictură, sub titlul: „Prin lumea florilor”, chiar în prima parte a lunii mărțișorului.

Casa de Cultură Moldova Nouă îi invită pe toți locuitorii orașului luni, 2 martie, începând cu ora 11.00, să ia parte la deschiderea expoziției de pictură „Prin lumea florilor”, aceștia având ocazia să admire nu doar frumosul, ci și munca din ultima perioadă a copiilor înscriși la cercul de pictură al instituției culturale.

„În urmă cu mai bine de o lună am ales ca toate creațiile ce urmau să fie realizate de copii, în cadrul cercului de pictură, să aibă ca temă centrală florile, astfel încât să întâmpinăm primăvară într-un mod corespunzător și să putem realiza o expoziție a lor exact la începutul lunii martie. Cum pe 1 martie vom avea a doua zi de Fășanc, la Moldova Nouă, rezultatele copiilor vor fi dezvăluite pe 2 martie, într-o zi de luni care, sperăm, să atragă după sine o săptămână completă, la fel de frumoasă pentru toți. În cadrul expoziției vor fi prezentate 20 de creații, realizate de data aceasta de 11 copii, cu vârste cuprinse între 9 și 14 ani, copii care au mai avut avut lucrări expuse la expozițiile precedente ale cercului, dar și copii care s-au alăturat de curând. Pentru Casa de Cultură Moldova Nouă e o adevărată bucurie să putem prezenta creații realizate de mâna unor copii de aici, din comunitate, și vom milita să avem cât mai multe evenimente de acest fel pentru a le oferi toată încrederea pentru pasiunea pe care o au.”, a subliniat pentru expressdebanat.ro directorul Casei de Cultură Moldova Nouă, Dorin Tismănariu.

Mai mult decât atât, evenimentul dedicat artei se va putea bucura și de prezența unui invitat special, pictorul Iosif Mleziva, cel care va expune o lucrare personală pe ideea temei abordate de către tineri, asta pentru a oferi un impact suplimentar expoziției.

„Dumnealui, pe lângă activitatea didactică, este un recunoscut pictor din sânul comunității cehe, de aici, din Clisura Dunării. Doar dacă privim la numărul locațiilor din țară și din străinătate unde picturile semnate Iosif Mleziva au fost deja expuse, referindu-ne, printre altele, și la faptul că lucrările dumnealui au ajuns chiar și la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite din New York, pentru Casa de Cultură Moldova Nouă această participare în susținerea copiilor de la cercul nostru de pictură este onorantă și ne bucură în mod special.”, a mai precizat Tismănariu.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 02-13 martie, în intervalul 08.00-16.00.

Accesul este liber!

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/