Primarul Torma, nevoit să deconteze factura „Micii Veneţii” la Moldova Nouă

În fiecare primăvară și toamnă, zilele ploioase sunt cele care le dau mari bătăi de cap locuitorilor din orașul de la malul Dunării. Cum noțiunile de canalizare, ape pluviale au fost scoase din uz de zeci de ani, cei din Moldova Nouă se pot considera, la fiecare ploaie, într-un sejur la Veneția, căci apă este suficientă. Mai lipsesc gondolele. Partea interesantă însă în toată această poveste e că niciodată nu e de vină trecutul, deși prezentul și viitorul se construiesc pornind de la o bază.

Săptămâna aceasta, în mai multe localități de pe raza UAT-ului condus de edilul Torma debitul mare de precipitații a făcut ca apa să acopere în totalitate anumite porțiuni de drum, ba chiar să ajungă în curțile gospodăriilor fiind inclusiv nevoie de intervenția pompierilor. Deși această problemă nu este de ieri, de azi, primarul din Moldova Nouă încearcă să găsească soluții rapide, intervenții de moment, pentru a preîntâmpina evenimentele neplăcute până ce administrația publică locală va dispune de sumele necesare pentru a livra o rezolvare pe termen lung: „realizarea unei canalizări pluviale la nivel de oraș și curățarea canalelor de evacuare către pârâurile adiacente străzilor sau Dunăre”.

În privința cauzelor care creează acest disconfort de ani de zile se pot enumera:

– colmatarea canalizărilor (depuneri de mizerie pe pereții țevilor care, în timp, duc la obturarea acesteia sau chiar la înfundarea ei definitivă);

– lipsa anumitor rigole în anumite spații restrânse din cauza construcțiilor apărute cu sau fără autorizație;

– blocarea, spargerea sau înfundarea directă a canalizărilor de către anumiți cetățeni, în mod conștient sau inconștient, pentru rezolvarea problemelor minore apărute în incinta gospodăriilor (refularea rigolelor, a wc-urilor sau a altor obiecte de uz);

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

– defrişarea haotică.

„Înainte de a căuta scuze sau soluții trebuie să acceptăm realitatea, iar eu, în calitate de primar, și responsabilitatea. Nu este o problemă nouă și nici nu pot să vă promit că voi găsi soluții pe termen scurt în afara unor intervenții de moment. Fac această postare nu pentru a mă scuza în fața «comentatorilor de meserie», ci pentru a vă asigura că este o problemă importantă pentru mine și caut să identific o soluție de ansamblu, nu particulară”, le-a transmis Adrian Torma cetățenilor prin intermediul paginii sale de socializare.

Iată și câteva soluții oferite de specialiștii în instalații sanitare, de apă, canalizare și gaze care ar putea avea un efect de lungă durată în privința acestei problematici: „O dată ar fi curățarea canalelor vechi existente și repunerea lor în funcțiune, decolmatarea rigolelor stradale asupra cărora se mai poate interveni, montarea de noi rigole în punctele problemă, rigole care să fie legate la canalizarea veche a orașului”.

Până una, alta, pentru a evita repetarea episoadelor din zilele trecute, șeful administrației publice locale de la Dunăre se va întâlni mâine, vineri, 22 mai, în cadrul unei ședințe, cu reprezentanții Aqucaraş pentru a inventaria zonele cu risc, dar și pentru a pune în aplicare câteva soluții de moment.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/