Reales primar al orașului Moldova Nouă, Adrian Torma nu mai vrea să-și irosească energia cu subiecte ce țin de domeniul trecutului, edilul fiind hotărât să identifice soluțiile necesare pentru ca bunăstarea să se poată instala în cadrul UAT-ului pe care îl conduce, acesta fiind unul dintre motivele pentru care a ales să candideze pentru un nou mandat la șefia administrației publice locale de la Dunăre.
Cum duminică, 27 septembrie, locuitorii orașului Moldova Nouă au hotărât să valideze continuitatea în detrimentul schimbării, fapt care l-a plasat pe candidatul alianței PSD-Pro România în fotoliul de primar până în 2024, edilul-șef a ținut să le transmită celor care i-au acordat votul încrederii următorul mesaj:
„Moldova Nouă a ales cu inima să dea continuitate! Nu este doar victoria mea, este victoria oamenilor buni. Las în urmă toate momentele grele și încercările din perioada campaniei electorale și caut să privesc cu încredere spre viitor”.
Întrucât bătălia politică a luat sfârșit, Adrian Torma s-a adresat și celorlalte formațiuni din cadrul spectrului politic, de la nivel local, județean, național, el dând de înțeles că e nevoie de unitate pentru ca lucrurile să prindă contur în următoarea perioadă, binele cetățenilor neavând niciun motiv să fie condiționat de coloratura politică:
„Ne așteaptă patru ani importanți pentru comunitatea noastră și întind mâna către toate forțele politice și liderii politici să ne unim pentru a pune în aplicare cel mai important obiectiv al nostru: creșterea calității vieții concetățenilor noștri”.