Primarul Torma, despre afişarea cu pesediștii: „Partidele pot socializa pentru binele comunităţii”

Vâlvă mare în lumea politicului de la malul Dunării, după ce primarul liberal Adrian Torma apărea public, cu ocazia Târgului de Primăvară de la Moldova Nouă, alături de deputatul Luminiţa Jivan, dar şi alături de primarii social-democraţi din Clisura Dunării. 

Opinia publică a taxat, cu replici dure, pe paginile de socializare, apariţia edilului Torma alături de echipa PSD-ului, mai ales în plină campanie a europarlamentarelor. Bulversarea nu i-a cuprins doar pe simpatizanţii liberalului, ci şi pe cei ai roşiilor, fiecare simţindu-se în pielea cetăţeanului turmentat din „O scrisoare pierdută” a lui I.L. Caragiale.

Cu privire la această situație, șeful administraţiei publice locale de la Moldova Nouă clarifică pentru expressdebanat.ro: „În calitate de primar al unei comunităţi, oricât de mică sau mare ar fi ea, în momentul în care-ţi vin oaspeţi care deţin funcţii publice sau care reprezintă factori de interes politic, e evident şi e normal să te-ntâlneşti cu ei, atât timp cât considerăm că vrem o politică normală, în care partidele pot socializa spre binele comunității”.

Adrian Torma consideră că ar fi fost o stângăcie din partea lui dacă, în cadrul Târgului de Primăvară, organizat în oraşul pe care-l conduce, nu ar fi însoțit-o pe Luminiţa Jivan, mulţumindu-le, împreună, producătorilor prezenţi pe faleza Dunării, mai ales că aceasta reprezintă partidul de guvernământ, elementul definitoriu de rezolvare a problemelor arzătoare cu care se confruntă Moldova Nouă: „Faptul că am avut o întâlnire, în ziua de vineri, cu Luminiţa Jivan are două contexte. Unu: aveam un târg de primăvară la Moldova Nouă şi am considerat că e bine să o primesc acolo şi să mergem împreună să le mulţumim producătorilor locali pentru prezenţa la eveniment. Doi: sunt câteva probleme care ţin de dezvoltarea oraşului Moldova Nouă şi, atât timp cât doamna Jivan reprezintă partidul de guvernământ, am considerat că e oportun să le discut cu dumneaei, mai ales că erau şi primarii comunelor din Clisură”.

Proiectele asupra cărora a fost manifestat un maximum de interes din partea celor două partide (PSD şi PNL) fac referite atât la Spitalul Orăşenesc Moldova Nouă (care va primi o finanţare, din partea Guvernului Dăncilă, de peste 6 milioane de euro pentru  reabilitare interioară şi pentru aparatură), cât şi la punctul de trecere a frontierei cu bacul: „Îmi doresc foarte mult să reabilităm spitalul Moldova Nouă, mai ales că avem şi foarte mulţi medici noi. Îmi doresc foarte mult acest lucru pentru că aproape toţi investitorii (fie ei din turism sau industrie) au pus întrebarea dacă Moldova Nouă deţine un spital şi la ce nivel se ridică acesta. Iar o altă problemă care trebuia discutată face referire la punctul de trecere a frontierei cu bacul, unde am întâmpinat ceva probleme în emiterea Hotărârii de Guvern. Acum sper ca, într-un timp relativ scurt, să putem avea această HG şi să-ncepem transportul pe Dunăre al turiştilor şi al viitorilor operatori comerciali, pe ambele maluri ale Dunării”, a concluzionat Torma.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/