Primarul Timișoarei se simte persecutat! „Este o sfidare! E clar că au primit o comandă de undeva”

Lucrările la drumurile din Timișoara din ultimul timp au generat și unele amenzi pentru primarul Nicolae Robu, care primește sancțiunile direct, în calitate de semnatar al documentelor referitoare la șantiere. Edilul spune că i se pare că Inspectoratul de Stat în Construcții acționează la comandă de un an, deoarece i se pare că motivele pentru amenzi sunt trase de păr!

Concret, Robu a vorbit despre lucrările din zona Punctelor Cardinale. „Ce se întâmplă în relația cu instituțiile statului, în speță Inspectoratul de Stat în Construcții și Primăria Municipiului Timișoarei este o sfidare! Eu nu știu ce au în cap acești oameni, e clar că au primit o comandă de undeva. De un an de zile sunt amenzi date Primăriei la fiecare lucrare care se face. Se caută nod în papură. Pe Take Ionescu toți timișorenii sunt mulțumiți de amenajările care s-au făcut. Nu am primit pentru nicio altă lucrare din oraș mai multe felicitări, sigur, nu mă refer la pasaje. Orice om cu mintea limpede vede ce bine se circulă. Ne-am trezit cu un proces-verbal de constatare, cică s-a intrat pe domeniul CJT. În zona Punctelor Cardinale este o fâșie undeva, nici nu știu care e terenul. Ei spun că străzile nu sunt înscrise în cartea funciară. Dar este o hotărâre de guvern care publică lista de străzi. Tot ce este în lista de străzi este în administrația administratorului drumurilor inter urbane, care este municipalitatea. Ce era să facem? Să lăsăm o fâșie fără intervenție?”, a precizat Robu, revoltat.

Primarul spune că e o comandă, la fel cum a mai acuzat și Garda de Mediu Timiș. „Mi se pare că aici e vorba de abuzuri și de faptul că se vine cu ostentație la absolut fiecare lucrare. Sigur că trebuie să fim controlați! Dar când vezi că numai aici și numai de un an, e clar că se întâmplă ceva, că undeva este o comandă de rea credință. Nu e vorba de conștiinciozitate în exercitarea atribuțiilor. Unii suferă când în orașul nostru se fac atâtea lucruri bune. De aceea tergiversează tot ce pot, ne întârzie lucrările. Vă spun din 2013 că fiecare lucrare este boicotată. Nu sunt scăpări de rea credință, sunt scăpări care cred că ar putea fi sancționate cu un avertisment. Sau ce să facem, să aducem la forma inițială o fâșie de pământ care aparține de CJT? Nu înțeleg ce se vrea! Eu n-am primit de la CJ nicio observație. Nu știu cine a făcut reclamație, se autosesizează niște persoane. Știm că există o persoană de gen feminin și două de gen masculin care au sute de reclamații. Nu știu dacă tot ei sunt implicați și aici, dar aceste personaje fac reclamații la toată lumea. Pun presiune pe procurori, pe judecători. Toată lumea e prezentată ca fiind membră dintr-o mafie. Își permit să facă așa ceva, pentru că sunt în România.”, a mai spus Robu.

Edilul spune că e clar că va urma o amendă pentru lucrarea de la Punctele Cardinale, deoarece s-au cerut adresele semnatarilor. Întrebat cât a plătit pentru astfel de sancțiuni care îi vin acasă, în poștă, Robu a spus că nu mai știe și că nu ar vrea să se supere soția dacă ar știe ce cuantum e.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/