Primarul Reșiței se imunizează cu doza a III-a. Își vaccinează și fiul de 12 ani!

popa vaccinare

Ioan Popa a anunțat că urmează să se vaccineze cu doza a treia (booster) de la Pfizer, fiind convins că știința este cea care ne-a adus unde suntem astăzi. Primarul Reșiței se va prezenta în cursul acestei zile la unul dintre centrele de vaccinare din municipiu, însă nu va merge singur, ci însoțit de fiul său, căruia îi va fi administrată prima doză de vaccin anti-COVID.

Eu mâine (azi – 20 octombrie) voi merge să fac a treia doză de Pfizer și tot mâine am decis împreună cu soția mea să-l vaccinăm și pe fiul nostru, pe Luca, care are 12 ani, împlinește 13 ani în ianuarie. E decizia noastră, e decizia familiei, pe care ne-o asumăm. Eu am mai spus-o în câteva rânduri și atunci când am făcut și primul vaccin și al doilea vaccin, eu sunt un om credincios, sunt un creștin-ortodox, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să credem în știință. Știința nu trebuie să fie pusă de-o parte. Din păcate, una dintre părțile proaste ale expansiunii social-media în lume, nu numai în România, are și efecte nocive, și anume, faptul că lumea își ia informații din surse neverificate. Iar în principiu, atunci când îți iei o informație, trebuie să o iei din mai multe surse sau să le verifici.”, a declarat Ioan Popa pentru Express de Banat.

Popa nu se sfiește să arate cu degetul și înspre cei pe care îi consideră responsabili pentru creșterea semnificativă a cazurilor de COVID la nivel național și despre numărul mic al persoanelor vaccinate.

„Este așa o hemoragie de informații care se perindă în social-media, nu mai discut că sunt și canale de mass-media care, în goana după rating, aduc tot felul de demenți care au opinii și atunci oamenii sunt debusolați, de-a dreptul. Îmi permit să spun că inclusiv Biserica are o vină pentru ceea ce se întâmplă astăzi în România, pentru că oamenii bisericii nu au avut o atitudine tranșantă în această situație și, deși știința este cea care ne-a adus unde suntem astăzi, Biserica nu a îndemnat credincioșii să facă ceea ce trebuiau să facă. (…) Eu nu cred că danezii, suedezii sau germanii au fost niște imbecili când s-au vaccinat 85 – 90% și am ajuns de râsul lumii. Se fac glume că Bill Gates a avut un plan foarte mare cu vaccinul, să-i ucidă pe toți, mai puțin pe români și pe bulgari, pentru că noi am rămas cu o rată foarte scăzută în ceea ce privește vaccinarea. Este rezultatul a ceea ce vă spuneam, abandonarea științei în detrimentul informațiilor luate de pe nicăieri.”, a mai precizat edilul municipiului Reșița.

Sursă foto: Arhivă

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/