Primarul Reșiței, Ioan Popa: „Trebuie să înțelegem că a venit vremea să ne securizăm singuri”

Deciziile luate de cele două mari unități medicale din Timișoara, de Boli Infecțioase „Victor Babeș“ și Spitalul Județean de Urgență, de a nu mai prelua pacienți infectați cu COVID-19 din alte județe, au trezit reacții diverse în rândul politicienilor din Caraș-Severin.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, primarul Reșiței încearcă să explice de ce s-a ajuns la o astfel de situație și, mai ales, ce au autoritățiile de făcut de acum înainte.

„Când i-am spus lui Dorinel Munteanu să uite de antrenamentele CSM-ului, programate în urmă cu o săptămână, i-am simțit surprinderea și nedumerirea în voce. Astăzi îmi dă dreptate.

Când le-am spus colegilor din primărie că vom comanda 10.000 de măști, teste COVID și 4 euroconteinere pentru trierea pacienților, am simțit surprinderea și nedumerirea unora dintre ei. Astăzi par puține.

Când am anunțat antrenorii lotului olimpic de gimnastică să trimită copiii acasă pentru că suspendăm activitatea Centrului Olimpic de juniori de la Reșița, am simțit nedumerirea lor. Astăzi, copiii sunt în siguranță, acasă, alături de familiile lor.

Exemplele pot continua, însă nu mi-am propus să devin un mic Nostradamus, vreau doar să spun că paza bună trece primejdia rea, cu alte cuvinte, e de preferat să exagerezi, dacă asta înseamnă să protejezi.

Astăzi mulți carășeni (unii donatori de 2 euro/sms) sunt revoltați de faptul că spitalul «Victor Babeș» nu mai preia cazuri din Caraș, Arad și Hunedoara. Încerc să explic pe înțelesul tuturor ce s-a întâmplat: oamenii își «securizează» pacienții din zona pe care consideră că o pot proteja ( să-i ajute Dumnezeu). Noi, ceilalți, trebuie să înțelegem că a venit vremea să ne securizăm singuri.

Italia și nu numai, ne transmite un mesaj clar de câteva săptămâni: stați acasă pentru că niciun sistem medical din lume nu este pregătit să absoarbă un număr nelimitat de cazuri grave, nici Franța, nici Elveția (acolo vârstnicii au fost sfătuiți să-și facă testamentele din timp), Spania, Olanda și exemplele pot continua”, se arată în postarea lui Ioan Popa.

Primarul Reșiței îi îndeamnă pe oameni să sprijine după puteri personalul medical și că în locul blamărilor care apar tot mai des în spațiul public este nevoie de energii creatoare, de mesaje de optimism, de încurajări!

„Cel mai bun lucru pe care majoritatea bănățenilor (și nu numai…) îl pot face în perioada următoare este să adopte izolarea voluntară! Acest demers va scădea presiunea de pe un sistem medical precar și va da timp autorităților să achiziționeze aparatura medicală necesară, sisteme de protecție și medicamentație corespunzătoare!”, concluzionează Popa.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/