Primarul Timișoarei a criticat dur compania Enel, care se ocupă cu furnizarea energiei electrice. Liberalul a precizat că în principal, vina pentru zonele în care nu funcționează iluminatul public este a Enelului, și nu a Societății de Transport Public Timișoara, care se ocupă de schimbarea becurilor la stâlpi. Edilul a criticat și monopolul de pe piața energetică.
De ceva vreme, STPT gestionează stâlpii de iluminat public și înlocuiește becurile stricate. Primarul spune însă că cele mai multe probleme sunt de la rețea, nicidecum de la stâlpi în sine. Robu a criticat dur compania Enel. „Avem și problema cu Enel, care nu își pot pune la punct rețeaua de distribuție. Ce ar putea să facă STPT? Să pună fire aerian? Problema infrastructurii rețelei electrice nu este în jurisdicția STPT. Este monopol, știți foarte bine că este monopol pentru Enel Distribuție pe teritoriul unei unități administrativ-teritoriale”, a precizat primarul. Robu nu a ratat ocazia să îi laude din nou pe liberalii de la STPT, Nicolae Bitea și Petru Ehegartner.
Primarul spune că doar spargerea monopolului Enel va face ca situația să devină normală. „S-a încercat spargerea acestui monopol. RCS&RDS și-a arătat interesul să-și creeze propria rețea de distribuție. Atunci am fi ajuns la un mediu concurențial, ceea ce i-ar fi obligat pe cei de la Enel să se retehnologizeze, să-și îmbunățească infrastructura. S-a respins solicitarea RCS&RDS, pentru că așa s-a făcut privatizarea. Așa am știut noi, prin cei care au fost la putere, să dăm ce am avut pe mâna unora care nu au făcut altceva decât să atragă profit ani și ani la rând. Relația cu șefii Enel este una foarte bună, dar politica companiei este una incorectă față de România”, a mai spus primarul Timișoarei.
Star Taxi, cea mai mare aplicație de transport dezvoltată de o companie românească, își extinde serviciile în Timișoara. Cu peste 80% dintre șoferii de taxi din oraș prezenți în...
În acest an, vor fi organizate evenimente în toate cartierele Timișoarei. Primăria finanțează agenda culturală cu 7,6 milioane de lei. Primăria Timișoara susține și în acest an, de la...
Guvernul României se reunește în ședință, în premieră, la Timișoara
Jaro Marșalic: „Intrarea României în război, o dezinformare!“
Tel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2023 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281