
Acționarul majoritar al echipei de fotbal Metalul Reșița, Cătălin Rufă, a șters efectiv pe jos cu edilul-șef al municipiului, care a manifestat totală indiferență față de mai mulți juniori ce riscau să stea un an pe tușă după ce și-au julit genunchii purtând emblema Reșiței pe piept!
Cătălin Rufă s-a convins că nu are cu cine discuta din Primăria Reșița și că primarul Nelu Popa este, probabil, ultimul om căruia să-i pese de soarta celor șapte juniori pe care CSM Școlar îi cere cu insistență. Tocmai de aceea, a semnat transferurile tinerilor jucători crescuți în Valea Domanului, de care se leagă speranțele Școlarului în actuala ediție a Ligii a III-a. Rufă solicitase municipalității plata a 3 miliarde de lei vechi din datoriile care depășesc 15 miliarde înainte să semneze transferurile celor șapte juniori, dar cu orice risc, ca să nu-i spunem nepăsare, Nelu Popa a refuzat, așteptând, așa cum a declarat chiar el, pronunțarea instanței de judecată. Dacă primarul Reșiței are toată răbdarea din lume, pentru juniorii în cauză a fost o chestiune de ore. Și asta pentru că ei riscau să stea un sezon întreg pe tușă, ceea ce le-ar fi afectat grav viitorul.

Salvarea a venit când nimeni nu se mai aștepta. De la Cătălin Rufă, omul alungat din Valea Domanului! „Le dau transferul, nu merită acei copii să stea pe tușă, chiar dacă primarului Popa nu-i pasă de ei. Știu că eu am făcut un bine prin asta. Primarul Nelu Popa a picat prima probă de caracter, nu a încercat absolut nimic, pur și simplu nu l-a interesat! Nu a încercat nici măcar să stăm de vorbă, să găsim o soluție, pur și simplu nu l-a interesat dacă acei copii stau un an fără să joace”, a declarat Cătălin Rufă pentru expressdebanat.ro.
Vara și înghețata merg mână în mână, iar pentru mulți români Gelatelli a devenit una dintre alegerile preferate atunci când vine vorba despre un desert răcoritor, care să bifeze...
Sportiva legitimată la CS Oțelu Roșu a câștigat, pentru al doilea an la rând, titlul de campioană balcanică la volei pe plajă U22! Componentă de bază a lotului național...
Alina Dragomir |
28 July 2026
Desertul verii care a cucerit România: De ce toată lumea pune în coș înghețata Gelatelli de la Lidl
Daria Alexandrescu |
12 August 2026
Ariana Popescu |
12 August 2026
Zilele Orașului Moldova Nouă aduc patru zile de sărbătoare și spectacol pe Faleza Dunării
Roxana Bălan |
12 August 2026
Samuel Miclău: „Țara nu mai are nevoie de spectacol, ci de profesioniști”
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

