Metalul Reșița a piedut în ultima etapă a turului Ligii a II-a de fotbal, la Snagov, 1-2 cu liderul Juventus București, iar patronul rosso-nerilor, Cătălin Rufă, a luat foc din cauza arbitrajului.
Exilată la Snagov, Metalul Resita a încheiat turul pe ultimul loc, motiv pentru Cătălin Rufă să acuze vehement maniera de arbitraj de la ultimele întâlniri ale roș-negrilor.
„Nu ai cum să iei puncte, dupa meciul cu Juventus, după cel de la Sepsi. Cred că ajunge! Să se pună puțină presiune pe acești arbitri, fac un apel către cei din conducerea FRF! Eu nu am mai văzut așa ceva decât în județ. La Sepsi, la golul 3, erau patru jucători în ofsaid, iar cu Juventus am avut penalty în minutul 5 și s-a dat fault în atac, iar la primul golul al adversarului s-a dat penalty la un henț involuntar și ne-a eliminat și un om, iar la golul doi al lor a fost fault în atac. Pentru ce să mai jucăm în aceste condiții?! Primarul de la Snagov mi-a cerut sa scot echipa de pe teren”, a răbufnit Cătălin Rufă, în direct la Sport Total FM.
Patronul Metalului rămâne optimist, în ciuda acestor aspecte, fiind convins că echipa se va salva și anul acesta de la retrogradare. „Și eu bag bani în fotbal și fac eforturi să țin echipa în acest eșalon. Nu mă interesează cine ne arbitrează și cine e observator… Nu se poate să ne batem joc de acești băieți. Și noi putem să băgăm juniorii cum au făcut cei de la Pâncota. Poate că asta se vrea, dar să ni se spună! Ne vom salva echipa de la retrogradare, vă asigur!”, a mai spus Rufă.
Sute de timișoreni au primit sâmbătă dimineață un plic pe care scria „Nu deschide până la ora 10”, fără să știe că fac parte dintr-o campanie dedicată aniversării a...
Daria Alexandrescu |
18 July 2026
Weekend cu vreme extremă în România: caniculă, vijelii și grindină sub șase avertizări ANM
Roxana Bălan |
18 July 2026
Investițiile europene schimbă la față școala din Ciudanovița
Alina Dragomir |
18 July 2026
Școala de Vară ,,Conacul Zăgujeni – Patrimoniu în detaliu,, deschide porțile pentru tineri
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

