Marcel Vela se întâlnește cu trei ambasadori!

Investițiile private rămân o prioritate pentru conducerea municipiului de pe Timiș și Sebeș, care în aceste zile ia parte la mai multe întâlniri cu ambasadorii României din Croația, Cehia și Austria, dar și cu mai mulți oameni de afaceri din cele trei țări.

Aseară, peste granițele țării, s-a desfășurat un dineu cu ocazia Zilei Naționale a României. Printre invitații ambasadorului Cosmin Dinescu (FOTO), demnitari croați, membri ai corpului diplomatic acreditați la Zagreb, s-a aflat și o delegație a municipiului Caransebeș.

Aceasta a fost condusă de primarul Marcel Vela, însoțit de secretarul Consiliului Local, Ana Bratu, și directorul Casei de Cultură „George Suru”, Ioan Cojocariu.

Oficialii municipalității de pe Timiș și Sebeș au avut o primă rundă de convorbiri cu primarul orașului croat Grad Pozega, Vedran Neferovici, care și-a manifestat dorința de înfrățire și colaborare cu municipiul Caransebeș. Astăzi, la Praga, începând cu ora 18.00, reprezentanții Caransebeșului au fost invitații ambadasorului României în Republica Cehă, Daniela Gatman, pentru discuții cu reprezentanți ai regiunilor de dezvoltare din această țară.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Turul de forță al delegației caransebeșene se încheie mâine după amiază, la Viena, unde, la invitația ambasadorului României în Austria, Silvia Davidoiu, va avea loc o întâlnire cu reprezentanți ai administrației publice și oameni de afaceri din Austria.

 „Este prima experiență de acest gen, când ambasadele României se implică să ajute autoritățile locale. Dincolo de relații de prietenie și schimburile culturale care se vor realiza, mă interesează în mod concret investiții și locuri de muncă în Caransebeș”, ne-a declarat edilul municipiului, Ion Marcel Vela.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/