Primarul Mălăiescu aruncă bomba! Spital nou la Oțelu Roșu!

luca malaiescu

30 de milioane de euro este suma de care administrația de pe Valea Bistrei are nevoie pentru a construi în oraș o nouă unitate medicală.

Luca Mălăiescu, primarul din Oțelu Roșu, îndrăznește să viseze la un nou spital. S-a așezat la masa discuțiilor cu managerul Spitalului Orășenesc, Alin Mihăescu, și împreună au hotărât că trebuie să profite de viitoarele alocări ale Programului Operațional pentru Sănătate (POS), în valoare de șase miliarde de euro. După o primă analiză, pentru implementarea unei astfel de investiții, ar fi nevoie de circa 30 de milioane de euro.

„Împreună cu proiectantul și cu Alin Mihăescu, managerul spitalului, am luat o decizie foarte îndrăzneața. Vom depune spre finanțare pe POS construirea unui spital modular la noi în oraș, valoarea investiției fiind de aproximativ 30 de milioane de euro, cu o cofinanțare de 2%. Am gândit noul proiect ca o extindere a actualului spital, pe o suprafață de 900 de metri pătrați”, a declarat Luca Mălăiescu.

proiect spital otelu rosu

Propunere proiect spital Oțelu Roșu

Edilul de pe Valea Bistrei este optimist și consideră că ar fi păcat dacă nu ar încerca să profite de acest program, mai cu seamă că, pentru început, cheltuielile neeligibile care trebuie suportate din bugetul local sunt de circa 50.000 de lei.

„Până în 15 septembrie este termenul de depunere al proiectului. Am luat toate datele, am făcut niște analize cu proiectantul și echipa de consultanță, și a reieșit că nu am avea cheltuieli neeligibile foarte mari, și putem risca să accesăm această sumă de 30 de milioane de euro. Pentru început, cheltuielile neeligibile ar fi undeva la 50.000 de lei, iar restul cheltuielilor sunt doar la succes. Riscul nostru este foarte mic, și ar fi păcat daca nu am încerca, pentru că sunt foarte mulți bani pe această axă de finanțare, iar eu cred că șansele noastre suntem destul de mari, nefiind vorba despre o sumă mare. Prin această finanțare s-ar asigura și dotările cu echipamentele medicale”, a completat Mălăiescu.

Potrivit proiectului propus spre finanțare, noua unitate sanitară este prevăzută cu cinci etaje și cu un heliport pe acoperiș. De asemenea, va dispune de dotări moderne, conforme standardelor europene, și de aparatură medicală nouă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/