Primarul Luca Mălăiescu ține pasul cu tehnologia! Sistem online de încasare a taxelor și impozitelor locale

Începând de luni, 11 ianuarie, la Oțelu Roșu se deschid casieriile Serviciului de Impozite și Taxe din cadrul Primăriei Oțelu Roșu. Pentru oțelarii din străinătate, primarul Luca Mălăiescu anunță posibilitatea achitării impozitelor locale online.

Edilul orașului de pe Valea Bistrei ne-a precizat că a început greoi actualizarea sistemului de încasare, astfel că, deși a avut solicitări din partea cetățenilor stabiliți în străinătate, nu a putut deschide casieriile mai devreme.

Trebuie neapărat să ne aliniem și noi tehnologiei actuale. Am purtat o discuție cu contabila șefă pentru a face o evaluare pentru a ne alătura ghișeului online. Să facem în perioada următoare posibil să plătească taxele și impozitele pe internet, pentru că am avut cereri în perioada aceasta au fost oameni care au venit acasă din străinătate. Noi din cauză că s-a lucrat la sistemul de la Taxe și Impozite, fiind o problemă la nivel național, abia azi îl implementăm și de luni, 11 ianuarie putem încasa. Am pierdut două, trei zile, oamenii au fost acasă și au plecat înapoi la lucru în străinătate și de aceea cred că este benefic sistemul online. Vom începe, în perioada următoare demersurile necesare pentru achiziția acestei aplicații, suma va fi suportată de la bugetul local.”, ne-a declarat Luca Mălăiescu.

Edilul este convins că sistemul de încasare online își va regăsi eficiența în încasările la bugetul, mai ales că această pandemie a afectat foarte mult mediul privat și încasările vor fi diminuate în 2021. Din experiența anilor trecuți, lunile ianuarie și martie au încasările cele mai mari, primarul Mălăiescu dând exemplu luna ianuarie a anului trecut, când au fost încasări de peste 500.000 de lei.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/