Piaţă agroalimentară modernă – construită la ieşire din Oraviţa. Ce spun comercianţii despre noile modificări?

Locuitorii şi comercianţii din oraşul de pe Valea Caraşului mai au de aşteptat până când se vor putea bucura de o piaţă agroalimentară modernă. Din cauza anumitor impedimente apărute, reprezentanţii Primăriei au fost nevoiţi să renunţe la planul iniţial, obiectivul avut în vedere urmând să prindă contur într-o altă locaţie, nicidecum în zona Gării.

Gândit în parteneriat cu vecinii din Serbia, proiectul modernizării pieței agroalimentare și a celei de haine din Oravița, care depășește suma de 1,36 de milioane de euro, întârzie să cunoască materializarea. Astfel, dacă producătorii din Biserica Albă se bucură deja de condiții moderne pentru promovarea produselor, în orașul de pe Valea Carașului lucrările urmează să înceapă de acum înainte, nu însă în zona Gării, ci la ieșirea din urbe, spre Moldova Nouă, și asta pentru că terenul de sub actuala piață aparține reprezentanților CFR, nu administrației locale.

Planul pus la cale în 2017

Dacă în urmă cu patru ani partenerii implicați în proiectul transfrontalier, respectiv Primăria Oravița și administrația publică locală din Serbia, se aflau la BRCT-Timișoara pentru a depune cererea de finanțare în vederea realizării obiectivelor propuse, în acest caz fiind vorba despre mai bine de 2 milioane de euro, lucrările în ceea ce privește modernizarea pieței agroalimentare din Biserica Albă au decurs fără niciun impediment, în momentul de față comercianții bucurându-se de efortul și interesul autorităților locale, în timp ce atingerea aceleiași ținte în România era cât pe ce să fie sortită eșecului, existând, evident, riscul pierderii finanțării.

Unde s-au poticnit lucrurile și care ar fi planul B?

„Socotelile de acasă, nu se potrivesc cu cele din târg”, aceasta pare a fi cea mai plauzibilă explicație pentru care comercianții din Oravița nu-și pot promova încă produse în condiții optime. Se pare că autorităților locale le-a scăpat din vedere faptul că locul gândit pentru o piață futuristă nu se află în proprietatea Consiliului Local, ci în proprietatea CFR-ului. Altfel, pentru a nu pune în pericol sumele alocate în acest sens, s-a luat hotărârea ca obiectivul să fie construit la ieșire din Oravița, spre Moldova Nouă, în momentul de față, Primăria solicitând prelungirea termenului pentru materializarea construcției până spre finele lui 2021.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Ce spun comercianții despre noile modificări?

„E frumos din partea oamenilor din Primărie că și-au dat interesul pentru constituirea unei piețe moderne, dar asta nu va fi în avantajul nostru deloc. Acest lucru va umple buzunarele patronilor magazinelor alimentare și atât. Gândiți-vă, în primul rând, cum se vor deplasa bătrânii până acolo? Dar oamenii care locuiesc la ieșire din Oravița, spre Timișoara? Dacă nu ai mașină, doar nu o să bați atâta drum pentru o legătură de pătrunjel și un kilogram de cartofi? Pentru noi, în mod clar, e un dezavantaj. Cel mai probabil, pentru a nu arunca pe apa sâmbetei întreaga muncă, vom suporta în continuare condițiile de aici, frigul și altele, iar pe timp de iarnă, nu știm cum va fi cu înghețul.”, au ținut să atragă atenția câțiva producători care își vând marfa în cadrul pieței agroalimentare din Oravița (zona Gării).

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/