Urmând exemplul marilor orașe europene, primarul din Mehadia, Grigore Bardac, și-a propus să faciliteze accesul tinerilor din comună la internet prin achiziționarea de mobilier urban inteligent cu încărcare solară și sistem de internet Wi-Fi. Pentru că astfel de investiții nu sunt ieftine deloc, se încearcă obținerea unei finanțări europene.
„Am studiat foarte bine Planul Național de Redresare și Reziliență, am văzut ce oportunități de finanțare sunt pentru unitățile administrativ-teritoriale și vom încerca și noi să obținem fonduri pentru implementarea unui sistem de supraveghere video în comună și pentru achiziționarea de mobilier urban inteligent, cu băncuțe încărcate fotovoltaic care oferă și sisteme de internet Wi-Fi. Lucrăm deja la documentație, pentru că ar fi păcat să nu încercăm să atragem fonduri în această direcție, dacă există această posibilitate de finanțare.”, ne-a declarat primarul comunei Mehadia, Grigore Bardac.
Prin același program, administrația locală speră să obțină finanțare și pentru montarea unui sistem inteligent de semaforizare, în vederea creșterii siguranței pietonilor care se angajează în traversarea Drumului Național 6.
„Încercăm să facem o semaforizare a trecerii de pietoni de pe DN 6, pentru ca elevii care traversează drumul național, pentru a merge sau a se întoarce de la școală, să nu mai fie expuși pericolelor, așa cum se întâmplă în prezent. Pentru că această trecere este cumva așezată în curbă, iar în zonă autoturismele circulă cu viteză mare, aș vrea să fac o semaforizare inteligentă, cu avertizoare luminoase și audio, cu restricții de viteză, care să fie acționată digital de către cei care doresc să traverseze. O astfel de investiție este extrem de necesară și utilă, iar fonduri putem accesa tot prin PNRR.”, a mai spus primarul Bardac.
Prezent marți la Adunarea Generală a Asociației Comunelor din România, Sorin Grindeanu, președintele PSD, a lansat un atac direct la adresa discursului public privind reforma administrației, susținând că măsurile...
Daria Alexandrescu |
11 February 2026
Parcul Tricolorului se transformă într-un spațiu mai verde și mai primitor pentru reșițeni
Alina Dragomir |
10 February 2026
Roxana Bălan |
10 February 2026
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

