Primarul Fritz, despre intenția de a majora anumite impozite: „Dacă vrem servicii de calitate în Timișoara, trebuie să ne asigurăm că avem și venituri”

Timișorenii vor scoate mai mulți bani din buzunar pentru a plăti anumite taxe și impozite, de anul viitor, dacă un proiect de hotărâre în acest sens va fi votat de consilierii locali. Primarul Dominic Fritz susține că aceste majorări sunt necesare dacă locuitorii își doresc să primească servicii de calitate.

Un proiect de hotărâre cu privire la stabilirea impozitelor și a taxelor locale în Timișoara pentru anul 2022 a fost pregătit de către reprezentanții primăriei, urmând a fi supus votului consilierilor locali după ce va fi organizată și o dezbatere publică pe marginea lui. Noul proiect aduce o serie de modificări, printre care și creșterea impozitului pe clădiri. Astfel, potrivit reprezentanților instituției, în cazul persoanelor fizice, pentru clădirile rezidențiale și clădirile-anexă se propune o majorare a impozitului cu 20%, de la 0,08% asupra valorii impozabile a clădirii la 0,10%. De asemenea, pentru clădirile nerezidențiale, pentru anul 2022 se propune o cotă de 1,3%, în loc de 0,6%, cât este în 2021. Totodată, în cazul persoanelor juridice, pentru clădirile rezidențiale se propune o cotă de 0,10%, în loc de 0,08%.

Primarul Timișoarei susține că se dorește majorarea impozitului pentru clădiri nerezidențiale, în cazul persoanelor fizice, după ce s-a observat că unii dezvoltatori imobiliari s-au folosit de o „portiță” pentru a plăti dări mai mici.

Este un proiect de hotărâre care momentan este în dezbatere publică și va fi o dezbatere publică, eu nu exclud să fie și modificări la acest proiect. L-am făcut acum, cu peste patru luni înainte să se termine anul, nu la sfârșitul lui decembrie, tocmai să avem ocazia să dezbatem aceste teme. Intenția acestui proiect a fost una simplă, să închidem o portiță care a fost folosită de anumiți dezvoltatori imobiliari în Timișoara, portiță care a făcut o diferență pentru clădiri nerezidențiale. Dacă ești persoană fizică, plăteai mult mai puțin decât dacă ești persoană juridică, ceea ce înseamnă că unele firme au început să treacă anumite clădiri pe persoană fizică pentru a plăti mai puțin impozit, deși clădirea respectivă era tot aceeași. Vorbim aici de un număr foarte mic de persoane, sub 1% din populație, cam 3.500 de persoane fizice dețin clădiri nerezidențiale pentru care acum nivelul taxelor o să fie același ca și pentru persoane juridice, tocmai ca să nu mai avem această portiță prin care poți să-ți reduci artificial impozitele”, a declarat Dominic Fritz.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

În cazul celorlalte creșteri de taxe și impozite, primarul Timișoarei susține că dacă locuitorii doresc să primească servicii de calitate, atunci municipalitatea are nevoie și de venituri mai mari.

În rest, trebuie să constatăm că un oraș ca Timișoara se dezvoltă foarte repede, au crescut foarte mult așteptările oamenilor față de calitatea serviciilor publice, de transport în comun, de curățenie. Prețurile la energie, la gaz, de care depinde și Primăria Timișoara, au crescut foarte mult, așa că ne-am decis pentru clădirile nerezidențiale și persoanele fizice să ne adaptăm la nivelul orașelor precum Cluj, București, Brașov, dar să rămânem sub pragul orașelor precum Iași sau Constanța sau Oradea. Deci, am adăugat acum un 0,02% și suntem la exact același nivel ca și București, Cluj, Brașov, dar încă suntem sub nivelul celorlalți. Asta este o propunere care va fi discutată. Eu cred că dacă vrem servicii de calitate în Timișoara, trebuie să ne asigurăm că avem și venituri. În același timp, trebuie să tăiem din cheltuielile de funcționare, acolo unde este o risipă de bani”, a detaliat Dominic Fritz.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/