Primarul Fritz: Dacă 2021 rămânea anul Capitalei Culturale, ar fi fost un eșec

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, susține că dacă orașul ar fi devenit Capitală Culturală Europeană în 2021 programul ar fi fost un eșec. El a vorbit și despre prima întrunire din ultimul an a Consiliului Director al Asociației Timișoara 2021 Capitala Europeană a Culturii, programată vineri.

Primarul Fritz subliniază că, după aproape un an de zile de blocaj, Consiliul Director al Asociației Timișoara 2021 Capitala Europeană a Culturii s-a întrunit, în sfârșit, pentru prima dată vineri, 4 iunie. „Salut numirea doamnei Ada Hausvater, managerul Teatrului Național din Timișoara, ca reprezentant al Ministerului Culturii în Consiliul Director. Asta dă speranțe Timișoarei pentru deblocarea Asociației și relansarea programului cultural”, a scris vineri pe Facebook Dominic Fritz.

Acesta susține că în momentul preluării mandatului a găsit asociația într-un blocaj.

„Trebuie să admitem că, dacă 2021 rămânea anul Capitalei Culturale, ar fi fost un eșec. Am găsit un blocaj instituțional, financiar și managerial și o lipsă de încredere în Asociație, ca principal promotor al programului cultural și în capacitatea Timișoarei de a duce acest proiect la bun sfârșit. În ultimele luni am avut numeroase discuții cu directorul executiv al asociației, Simona Neumann, cu actorii culturali, membrii și partenerii Asociației. Există un consens pentru un restart, inclusiv cu oameni noi, al Asociației și al programului, esențial pentru reclădirea încrederii în Capitala Culturală”, susține primarul Timișoarei.

Dominic Fritz consideră că programul este o șansă istorică de a arăta Europei și o altă imagine a României, de societate capabilă să se unească în jurul unui proiect național major și să-și pună in valoare istoria și cultura europeană.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/