Tot mai mulți români își reiau călătoriile. Turiștii preferă cazarea pe nave și căsuțele turistice

casinoherculane by sungarden

După un an de pandemie, românii, dar și străinii au început să călătorească din nou. Astfel, numărul turiștilor a crescut în acest an de 26 de ori, față de aceeași perioadă a lui 2020, anunță Institutul Național de Statistică. Cifrele arată că, în comparație cu anul trecut, în luna aprilie, sosirile vizitatorilor străini au crescut, la punctele de frontieră, cu aproape 130%, iar plecările în străinătate ale vizitatorilor români – cu peste 335%.

În luna aprilie, potrivit INS, s-au înregistrat peste 448.000 de turiști, în creștere de 26,6 ori față de aceeași perioadă a anului trecut. Cei mai mulți turiști au fost români (94,5%), restul fiind străini, cei mai mulți din Europa (82,1%). Turiștii români au avut, în medie, o ședere de 1,9 zile, iar cei străini – 2,3 zile.

Cei mai mulți turiști au ales Brașovul, Bucureștiul sau stațiunile din Prahova. Însă, față de anul trecut, a crescut și numărul celor care s-au cazat în Timiș (92,5 mii) și Caraș-Severin (89,8 mii).

„Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică, în luna aprilie 2021 a fost de 15,9% pe total structuri de cazare turistică, în creștere cu 7,6 puncte procentuale faţă de luna aprilie 2020. Indici de utilizare netă a locurilor de cazare mai mari în luna aprilie 2021 s-au înregistrat la spații de cazare pe nave (30,8%), căsuțe turistice (23,4%), hoteluri (18,6%), popasuri turistice (14,2%), vile turistice (13,5%), pensiuni turistice (12,7%), bungalouri (12,6%), hosteluri (11,8%) și pensiuni agroturistice (11,4%).”, spun reprezentanții INS.

Și punctele de frontieră s-au aglomerat. S-au înregistrat peste 330.000 de sosiri ale vizitatorilor străini în țară în luna aprilie, în creștere cu 129,2% faţă de aprilie 2020. Mijloacele de transport rutier (85,9%) și aerian (9,8%) au fost cele mai utilizate pentru sosirile din străinătate. În privința plecărilor românilor în străinătate, acestea au fost în creștere cu 335,3% față de aprilie 2020.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

Pe de altă parte, indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică în primele patru luni ale anului a fost de 16,9% pe total structuri de cazare turistică, în scădere cu 5,1% puncte procentuale faţă de aceeași perioadă a anului trecut.

„Indici de utilizare netă a locurilor de cazare turistică mai mari, în perioada 1.01.-30.04.2021, s-au înregistrat la spații de cazare pe nave (30,8%), hoteluri (19,7%), vile turistice (16,1%), cabane turistice (14,2%), pensiuni turistice (13,8%), bungalouri (13,2%), popasuri turistice (13,1%), hanuri (12,7%), căsuțe turistice (12,5%), pensiuni agroturistice (12,4%) şi hosteluri (11,7%).”, se arată în informarea Institutului Național de Statistică.

Pe țări, cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi in structurile de primire turistică au provenit din Germania (10,9 mii), Italia (9,2 mii), Franţa (6,5 mii), Ungaria şi SUA (fiecare cu câte 4,5 mii), Republica Moldova (4,2 mii) şi Regatul Unit (3,8 mii).

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/