Primarul Felix Borcean, pus în faţa acuzaţiilor de malpraxis și de ucidere din culpă!

George Ilcu, soțul femeii decedate fără diagnostic, în urmă cu mai bine de o lună, la Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș, a făcut o interpelare în ședința de Consiliu Local. El a adus la cunoștință aleșilor municipali toate demersurile făcute pentru descoperirea adevărului cu privire la moartea soției.

Reamintim că femeia, în vârstă de 55 de ani, a venit la spital cu temperatură 41 de grade, a refuzat internarea, a plecat cu un tratament pentru amigdalită acută, după care a revenit la urgență acuzând dureri în abdomenul superior. Timp de aproape două zile, medicii au încercat să-i pună un diagnostic, însă femeia nu a răspuns la tratament, astfel că starea i s-a agravat. Mariana Ilcu a decedat în spital sub privirile neputincioase ale soțului, care, jurist de meserie, a hotărât să facă plângeri la Parchet, Direcția de Sănătate Publică Caraș-Severin și Colegiul Medicilor, împotriva doctorilor care s-au ocupat de cazul soției.

George Ilcu a adus acuze doctorilor, în ședința de marți, spunând că spitalul nu avea la acea oră asigurare de malpraxis pentru cadrele medicale și, în consecință, acestea nu trebuiau să se afle în sala de operație. El a cerut Primăriei și Consiliului Local, care administrează spitalul, să-i dea afară pe cei implicați, ca să nu mai practice actul medical în unitatea spitalicească din Caransebeş, riscând să pună în pericol şi alte vieţi.

gif card de energie dacus 1000x100

Primarul Felix Borcean a menționat că înștiințarea către municipalitate a ajuns în dimineața ședinței de Consiliu, că el nu este jurist ca să-și dea cu părerea și că nici nu vrea să ia o decizie în pripă, astfel că va pune în discuţie dacă este de competența Primăriei să se implice în acest caz. Felix Borcean a mai adăugat că a stat de vorbă cu mai mulți doctori și toți au susținut că ceea ce s-a întâmplat cu femeia de 55 de ani este un caz de o excepționalitate deosebită, care se întâmplă foarte, foarte rar. Acesta îi înțelege durerea și suferința lui George Ilcu, însă din punctul lui de vedere nu are cum să intervină în acest caz.

CITEŞTE ŞI: Acuzații de malpraxis și plângere penală pentru ucidere din culpă pentru medicii care au tratat-o pe femeia care s-a stins cu zile la spitalul din Caransebeș

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/