Primarul din Răcăşdia merge înainte pentru al treilea mandat, în 2020. Ce planuri are pentru comună?

În ciuda impedimentelor de care s-a lovit în atragerea și implementare mai multor proiecte pentru comunitatea pe care o conduce în cadrul celui de-al doilea mandat de primar, edilul Mirco Ilie Lechici nu renunță la încă o candidatură în 2020, acesta dorindu-și să fie alături de oamenii din Răcășdia, militând pentru prosperitate și bunăstare, la fel cum a făcut-o tatăl său până în 2012.

Actualului edil al Răcășdiei nu îi este teamă de adversarii politici care vor fi angrenați în competiția electorală din 2020, acesta fiind de părere că tocmai numărul mare al celor care-și doresc preluarea cârmei administrației publice locale reprezintă un avantaj, oamenii putându-i analiza foarte bine pe candidați, înainte de a-și acorda votul: „Adversari sunt și au fost tot timpul și așa este bine într-o competiție. Cu cât sunt mai mulți candidați, oamenii vor avea posibilitatea de a alege candidatul potrivit”.

Ferm convins că anumite lucruri nu se pot materializa într-un singur mandat, Lechici le mulțumește tuturor celor care au avut încredere în el acordându-i a doua șansă, precum și celor care au avut alte opinii politice: „Oricum, eu reprezint toată populația din Răcășdia și le mulțumesc și celor care au avut încredere și răbdare cu mine, dar și celor care nu au avut. În orice caz, pentru a scrie un proiect și pentru a-l finaliza nu-ți ajunge un mandat.”, a atras atenția primarul.

Mirco Lechici povestește cu entuziasm despre momentul în care a preluat primăria de la tatăl său, în 2012, dar și despre modul în care au decurs lucrurile în privința unui proiect de anvergură de peste două milioane de euro, fără ca măcar să-i treacă prin minte că anumite proiecte din cadrul mandatului următor ar putea să se lovească de un mare zidar al piedicilor: „În 2013, am prins, la redistribuire, marele proiect de apă-canal, depus în 2009, proiect pe care am reușit să-l finalizez în 35 de luni, conform contractului. Așa de bine au mers toate, încât am reușit să-l finalizăm cu autorizație de funcționare. Proiectul acela a fost de 2,5 milioane de euro cu 5 obiective. Era un proiect integrat pe infrastructură, am avut podul ăsta care merge spre târg, un pod demn de drumuri naționale, stație de epurare-tratare, after school, cămin cultural. Am finalizat și drumul agricol și Centrul de Informare proiecte începute de tatăl meu”.

Al doilea mandat al primarului din Răcășdia un adevărat test de forță

Având experiența implementării proiectelor din primul mandat, șeful administrației publice locale din Răcășdia credea că totul va merge strună după câștigarea alegerilor din 2016, însă, pentru edil, greul de abia atunci a început s-apară: „Am avut impresia că totul va merge fără probleme, însă a fost un mandat foarte, foarte greu”.

În ciuda nenumăratelor hopuri prin care a trebuit să treacă, în special în privința proiectelor infrastructurii mari: apă, canal, asfalt, constructorii nedovedindu-și seriozitatea de fiecare dată, edilul-șef punctează că a preferat să fie sacrificat și judecat pentru faptul că nu a dat întâietate trotuarelor, spațiilor verzi și locurilor de joacă pentru copii, astfel încât, la final, oamenii să poată afirma cu ușurință: „Răcășdia a pus apa, canalul, după care a venit cu asfaltul. Nu a făcut-o într-o altă ordine, după care să spargă totul”.

Totodată, Mirco Lechici îi asigură pe cetățeni că, după finalizarea acestor proiecte, fără doar și poate următoarele pe listă vor fi proiectele ce vizează trotuarele, spațiile verzi și locurile de joacă pentru copii, reiterând că nu renunță la candidatură: „Mi-am asumat niște riscuri, dar să fim sănătoși și mergem înainte.”, a concluzionat primarul Răcășdiei pentru expressdebanat.ro.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/