Primarul din Ocna de Fier mizează pe „Anghel Saligny” pentru alimentarea cu apă și drumuri mai bune

petru panescu

Primăria Ocna de Fier depune săptămâna aceasta cererile de finanțare pe noul program național de investiții, lansat la sfârșitul lunii septembrie de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” a fost așteptat cu interes de primăriile din Caraș-Severin și nu numai, având în vedere că prin acesta sunt finanțate proiecte ce țin de modernizarea infrastructurii locale. Printre unitățile administrativ-teritoriale care țintesc noul program de investiții se numără și cea din Ocna de Fier.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Depunem săptămâna aceasta cererile de finanțare pe «Anghel Saligny» pentru asfaltarea a trei drumuri și rețea nouă de alimentare cu apă Ocna de Fier. Mai exact, este vorba despre drumul care duce către fabrica de apă, un altul care duce către Lacul Dănilă, iar cel de-al treilea – către gospodăriile din Dealu Stroșu. Proiectul pentru alimentarea cu apă a mai fost depus în trecut și pe alte două programe însă, din păcate, nu a fost eligibil pentru a intra la finanțare. Sperăm să fie de această dată.”, ne-a declarat primarul comunei Ocna de Fier, Petru Petrișor Panescu.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/